Ce beneficii extrasalariale vor angajaţii în 2021: Consilierea psihologică profesională şi bugetul pentru amenajarea biroului de acasă, în top

Economica.net
25 02. 2021
istock_496442232_724x370_12256500

Întrebați care au fost noile beneficii pe care le-au primit în ultimele 12 luni, participanții la cel mai recent studiu realizat de eJobs România au menționat consilierea psihologică profesională, majorarea valorii tichetelor de masă, abonamentele la clinici medicale private, asigurările de sănătate sau voucherele cadou pentru magazine partenere.

Dacă ar fi însă puși în postura de a-și configura pachetul ideal de beneficii, aceștia spun că ar adăuga la ceea ce primesc deja un buget pentru amenajarea biroului de acasă, consiliere psihologică, pensie privată facultativă, mașină de serviciu sau cursuri de dezvoltare personală. „Datele studiului ne arată că pandemia nu a modificat într-un mod extrem structura pachetelor extrasalariale, însă a avut o amprentă mai puternică mai degrabă în ceea ce privește felul în care se raportează candidații și angajații la acestea. 73% dintre respondenți ne spun că beneficiile pe care le primesc au rămas nemodificate, 22% că au fost reduse, iar 5% au primit beneficii noi. Cu toate acestea, pentru mai mult de jumătate dintre respondenți, acestea au devenit în ultimul an mai importante decât în trecut”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

În acest moment, beneficiile care apar cel mai frecvent în pachetele oferite de companii sunt, în continuare, tichetele de masă și abonamentele la clinicile medicale private. Sunt urmate de asigurările private de sănătate, primele de sărbători, decontarea transportului, traininguri profesionale, vouchere cadou în diverse magazine partenere, abonament la săli de sport, mașină de serviciu ori pensie facultativă.

„Tichetele de masă, abonamentele medicale și asigurările private de sănătate au fost, în ultimul an, și cele mai folosite beneficii de către angajați. Au renunțat, pe de altă parte, sau au folosit într-o măsură mult mai mică decât în trecut abonamentele la sala de sport, masajul la birou sau decontarea transportului, deși le au încă incluse. Era de așteptat să se întâmple asta, de vreme ce încă mai sunt destul de mulți angajați care lucrează de acasă”, detaliază Bogdan Badea.

Studiul a fost realizat în perioada 8-24 februarie 2021, pe un eșantion de 900 de respondenți, angajați sau aflați în căutarea unui loc de muncă.