CE confirmă oficial faptul că raportul pe justiţie din cadrul MCV va fi prezentat în ianuarie

Mark Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene (CE), a confirmat luni pentru Agerpres că raportul pe justiţie din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) va fi prezentat de executivul comunitar în luna ianuarie, fără a preciza însă un calendar în acest sens.
Economica.net - lun, 17 dec. 2012, 20:06
CE confirmă oficial faptul că raportul pe justiţie din cadrul MCV va fi prezentat în ianuarie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că în luna ianuarie va avea loc o nouă vizită a CE privind raportul MCV, punctând că ar putea reveni problema că parlamentul se opune cercetării unor politicieni pe care Parchetul vrea să-i ancheteze.

‘În vederea raportului pe justiţie, începând cu 11 ianuarie sau 11-12 ianuarie, vom avea o nouă vizită a Comisiei Europene. În modul cel mai sincer vă spun că mă îngrijorează faptul că avem restanţe parlamentare – şi nu vreau să le numesc, le ştiţi foarte bine. S-ar putea să revină problema de acum doi ani când în raport aveam menţiuni despre faptul că parlamentul se opune anchetării unor politicieni pe care parchetul vrea să-i ancheteze, nu să-i aresteze. Acest punct v-aş ruga să-l aveţi în atenţie ca o prioritate zero a viitorului parlament, dincolo de validarea guvernului”, a spus şeful statului.

Este pentru prima dată când Comisia Europeană confirmă în mod oficial faptul că raportul suplimentar din cadrul MCV va fi prezentat în ianuarie, după ce până în prezent executivul comunitar a preferat să reitereze public cel puţin în două rânduri termenul comunicat în iulie pentru publicarea acestuia, respectiv până la finalul lui 2012. Conform unor surse europene, motivul amânării, care nu a fost niciodată făcut public în mod oficial de CE, ar fi faptul că înainte de publicarea raportului trebuia să aibă loc o misiune de evaluare după alegeri, care însă nu putea să vină în România înainte de formarea unui guvern şi votarea lui de către parlament. Premierul Victor Ponta a fost nominalizat luni premier de către preşedintele Traian Băsescu şi guvernul său ar putea primi girul parlamentului până la finalul săptămânii.

A doua zi după alegerile de la 9 decembrie, purtătorul de cuvânt al CE Alejandro Ulzurrun de Asanza y Munoz a spus că raportul privind progresele din justiţie ale României din cadrul MCV va ţine cont de ceea ce va urma după alegerile parlamentare din România, în funcţie de care va fi stabilită şi data publicării acestuia.

‘Cum am precizat în vară, Comisia va da publicităţii raportul său care analizează progresele făcute /de România/ după luna iulie. În acest raport va fi important să fie luată în considerare urmarea alegerilor de duminică şi data publicării raportului va fi determinată exact de ce va urma după alegeri. Deci nu pot furniza o dată exactă pentru raport pentru că trebuie luată în calcul urmarea alegerilor’, a declarat Alejandro Ulzurrun de Asanza y Munoz.

Întrebat dacă CE mai are timp să dea publicităţii raportul din cadrul MCV în acest an, în condiţiile în care săptămâna viitoare are loc ultima întrunire a Colegiului comisarilor, purtătorul de cuvânt al executivului comunitar a spus la 10 decembrie că nu poate comenta în acest moment asupra unei schimbări a datei publicării raportului. ‘Vom vedea ce urmează după alegeri şi în funcţie de asta vom lua o decizie privind data publicării raportului’, a adăugat el.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...