CE continuă să sprijine deplin aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen

Economica.net
03 06. 2013
schengen_visa_travel_insurance_15589100

De asemenea, raportul notează că după concluziile Consiliului din iunie 2011, conform cărora atât România, cât şi Bulgaria îndeplinesc criteriile pentru aplicarea deplină a aqcuis-ului Schengen, au fost implementate măsuri care vor contribui la aderarea celor două state la zona liberă de circulaţie.

Conform raportului care are în vedere perioada 1 noiembrie 2012-30 aprilie 2013, datorită spaţiului Schengen de liberă circulaţie, peste 400 de milioane de cetăţeni din Uniunea Europeană şi un număr tot mai mare de resortisanţi ai ţărilor terţe călătoresc fără a face obiectul unor controale la frontierele interne.

‘Spaţiul Schengen reprezintă una dintre cele mai valoroase şi mai concrete realizări la nivel european. Acesta este apreciat pe scară largă de cetăţenii europeni şi are o contribuţie importantă la prosperitatea noastră economică. Întrebarea cu privire la modul în care putem consolida cooperarea noastră şi respecta dreptul la libera circulaţie este extrem de importantă. Suntem datori faţă de cetăţenii europeni să garantăm faptul că spaţiul Schengen rămâne un spaţiu fără controale la frontieră’, a declarat comisarul european pentru afaceri interne Cecilia Malmström.

În cele 6 luni care fac obiectul raportului, controalele la frontierele interne au fost reintroduse o dată, de către Norvegia, cu ocazia ceremoniei de decernare a Premiului Nobel la Oslo, care a avut loc la 10 decembrie 2012. În perioada cuprinsă între 3 şi 12 decembrie 2012, au fost verificate 3.136 de persoane, unui număr de 19 persoane li s-a refuzat intrarea şi opt persoane au fost reţinute.

În mai multe state participante au fost efectuate verificări la faţa locului prin intermediul mecanismului de evaluare Schengen, menite să controleze aplicarea corectă a normelor în ceea ce priveşte cooperarea poliţienească (în Estonia, Letonia şi Lituania), frontierele aeriene (în Polonia, Slovacia şi Republica Cehă), frontiere terestre (în Estonia, Letonia şi Lituania) şi vizele (Estonia, Polonia şi Slovacia). În cadrul acestei evaluări nu s-a semnalat tipul de deficienţe care ar necesita o acţiune imediată din partea CE, informează executivul comunitar într-un comunicat.

Sistemul de Informaţii privind Vizele (VIS) este în prezent operaţional în cinci regiuni, cel mai recent fiind lansat în Africa de Vest şi Africa Centrală, respectiv în martie 2013. În curând vor începe operaţiunile VIS în Africa de Est şi Africa de Sud (6 iunie), în America de Sud (5 septembrie), precum şi în Asia Centrală, Asia de Sud-Est şi teritoriile palestiniene (14 noiembrie). Conform raportului, VIS funcţionează bine şi, până la 6 mai 2013, au fost prelucrate aproximativ 2,9 milioane de cereri de viză, fiind eliberate aproximativ 2,4 milioane de vize şi respinse circa 348.000 de cereri de vize.

La 9 aprilie 2013, Sistemul de Informaţii Schengen de a doua generaţie (SIS II) a devenit complet operaţional, acesta oferind statelor membre noi funcţionalităţi şi categorii de alerte îmbunătăţite, care să faciliteze schimbul de informaţii între autorităţile naţionale de control la frontieră, cele vamale şi cele poliţieneşti cu privire la persoanele susceptibile de a fi implicate în infracţiuni grave sau cele dispărute.

Conform raportului, în perioada octombrie-decembrie 2012 au fost detectate aproximativ 13.600 cazuri de trecere ilegală a frontierei, ceea ce reprezintă o scădere de 52% în comparaţie cu trimestrul al patrulea al anului 2011. În timp ce în Grecia s-a înregistrat mai mult de jumătate din totalul cazurilor detectate de trecere ilegală a frontierei, în perioada iulie-septembrie 2012 această situaţie s-a schimbat în urma lansării operaţiunii Shield, în august 2012, când Grecia a realocat aproximativ 1.800 de poliţişti de frontieră la graniţa terestră cu Turcia. În perioada octombrie – decembrie 2012, Italia a raportat 31% din toate cazurile detectate (4.231 de persoane), urmată de Grecia, cu 30% din numărul total de cazuri (4.035 de persoane).