Ce datorii a lăsat Burger King în România

08 08. 2012
burger_king_zf_61265500

Compania Atlantic Restaurant System fondata de oamenii de afaceri Eli Davidai şi Marius Nasta şi care deţine pe plan local lanţul de restaurante Burger King a lăsat în urmă datorii de peste 28,75 milioane de lei (proximativ 6,34 milioane de euro), potrivit tabelului preliminar al creanţelor întocmit de Evrika Insolvency, administratorul judiciar al companiei. Eli Davidai şi-a vândut participaţia în anul 2008 şi de atunci nu a mai avut nicio legătură cu afacerea respectivă.

Cea mai mare creanţă, şi singura garantată, este către Alpha Bank România. Banca are de recuperat de la Atlantic aproximativ 6,5 milioane de lei, proveniţi în urma unui credit accesat în 2008. 

De asemenea, statul român va trebui să recupereze de la debitor 394,4 milioane de lei, reprezentând impozite pe mijloace de transport, debite şi comisioane. 

Compania mai are datorii şi către 39 de societăţi private, pentru livrări de produse, chirii, împrumuturi  şi prestări servicii, în cuantum de 21,1 milioane de lei.

Bani pentru finanţare

Pentru a-şi finanţa activitatea, pe lângă creditul de la Alpha Bank, Atlantic Restaurant System a luat bani de la mai mulţi investitori, instituţii financiare şi persoane fizice. Bani pe care nu i-a mai returnat. Astfel, compania are o creanţă de 3,5 milioane de lei la Tatika Investments LTD, o alta de 3,2 milioane de lei la Black Sea Corporation LTD sau 191.000 de lei la omul de afaceri Radu Dimofte. De asemenea, administratorul judiciar a aprobat o datorie de 6 milioane de euro către omul de afaceri Ciocoiu Dumitru, un apropiat al lui gabriel Popoviciu.   

Societatea nu şi-a achitat toate obligaţiile contractuale nici faţă de francizor, Burger King Europe, care are de recuperat 1,1 milioane de lei.

Operatorul restaurantelor Burger King nu şi-a onorat nici contractele de chirie, astfel că a acumulat datorii către toate centrele comerciale unde a avut unităţi. Cea mai mare datorie, de peste  667.500 de lei, o are către Liberty Center SRL.

Nu în ultimul rând, compania are creanţe subordonate la Silvernote Enterprises LTD, în urma unui contract de finanţare, de 744.600 lei. 

Compania Atlantic Restaurant System a intrat în insolvenţă în iunie anul acesta. Burger King a venit în România cu 13 ani mai târziu decât principalul său concurent la nivel mondial – McDonald’s. Primul BK în România a fost inaugurat în aprilie 2008. În iunie, compania a anunţat că va închide ultimele două restaurante Burger King din România, ceea ce echivalează cu plecarea lanţului din România.

Burger King a fost fondat în 1954, la Miami (Florida), de către James McLamore şi David Edgerton, după modelul McDonald’s. În ‘57 este introdus în meniu sandwich-ul Whopper, care a devenit rapid simbolul Burger King.