Ce decizii au luat mai multe state din Europa cu privire la administrarea vaccinului anti-COVID-19 AstraZeneca

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recunoscut miercuri o legătură între administrarea vaccinului AstraZeneca şi cazuri foarte rare de "cheaguri de sânge neobişnuite asociate cu trombocite scăzute din sânge", listate acum ca "efecte secundare foarte rare". Totodată, autoritatea europeană de reglementare a medicamentelor, precum şi autorităţile britanice de sănătate au estimat că beneficiile utilizării acestui vaccin au depăşit cu mult riscurile.
AGERPRES - joi, 08 apr. 2021, 20:41
Ce decizii au luat mai multe state din Europa cu privire la administrarea vaccinului anti-COVID-19 AstraZeneca

AFP publică o actualizare a deciziilor luate de ţări europene, după anunţul EMA, privind utilizare vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca/Oxford., relatează Agerpres.

Spania a anunţat miercuri că rezervă vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca pentru persoanele de peste 60 de ani. „Vom continua să administrăm vaccinul AstraZeneca, însă doar celor cu vârsta de peste 60 de ani”, a anunţat ministrul spaniol al Sănătăţii, Caroline Darias, în cadrul unei conferinţe de presă, „în urma concluziilor prezentate (miercuri) de EMA”. Spania „va studia” administrarea sa pentru „persoanele cu vârste cuprinse între 65 şi 80 de ani”, a spus ministrul.

Citiți și: EMA: Există o legătură între vaccinul AstraZeneca și formarea trombozelor (economica.net)

Spania „va studia” administrarea sa pentru „persoanele cu vârste cuprinse între 65 şi 80 de ani”, a spus ministrul.

Alte ţări europene au luat deja măsuri similare. Franţa a rezervat vaccinul pentru persoanele cu vârsta de peste 55 de ani, iar Italia, Germania şi Olanda pentru cele de peste 60 de ani.

Comisia pentru vaccinare din Germania (STIKO) a anunţat joi că îşi menţine recomandarea ca persoanele cu vârsta sub 60 de ani care au primit o primă doză de vaccin AstraZeneca să fie inoculate cu un vaccin ARN Mesager la rapel. STIKO a precizat că a doua doză trebuie administrată la 12 săptămâni distanţă după vaccinarea cu AstraZeneca. Două vaccinuri cu ARN Mesager, de la Pfizer/BioNTech şi Moderna, sunt în prezent aprobate pentru utilizare în Germania.

Agenţia de Sănătate Publică din Suedia a declarat joi că va evalua în următoarele zile constatările EMA privind o potenţială legătură între vaccinul dezvoltat de compania AstraZeneca împotriva noului coronavirus şi probleme rare de coagulare a sângelui la adulţii care au fost inoculaţi cu acest ser, şi va continua să administreze vaccinul numai persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani.

Finlanda şi Islanda au făcut anunţuri similare, permiţând utilizarea acestui vaccin pentru cei peste 65 de ani şi respectiv peste 70 de ani.

Danemarca a decis să prelungească suspendarea vaccinării cu AstraZeneca.

În Regatul Unit, după recomandarea comitetului ştiinţific care supraveghează campania de vaccinare, utilizarea vaccinului AstraZeneca a fost limitată la cei cu vârsta peste 30 de ani.

Citiți și: Cercetătorii germani au descoperit legătură dintre vaccinul AstraZeneca și tromboze (economica.net)

Norvegia a prelungit la sfârşitul lunii martie suspendarea injecţiilor cu acest ser până la 15 aprilie, considerând că este necesar să se examineze în continuare efectele secundare legate de aceste simptome atipice combinând cheaguri de sânge, hemoragie şi scăderea trombocitelor din sânge la unele persoane sub vârsta de 55 de ani şi până acum cu o sănătate bună.

Autorităţile sanitare din Macedonia de Nord au anunţat joi că, în urma evaluării concluziilor EMA cu privire la siguranţa vaccinului AstraZeneca, serul produs de compania anglo-suedeză nu va fi administrat persoanelor cu vârsta sub 60 de ani.

„În urma evaluării efectelor secundare privind formarea de cheaguri de sânge, în special în rândul tinerilor, EMA a emis două recomandări – prima este că efectele secundare ar trebui incluse în prospectul vaccinului şi a doua că fiecare ţară ar trebui să aibă propria poziţie cu privire la modul de utilizare a vaccinului. Prin urmare, am decis în această dimineaţă (….) că vaccinul AstraZeneca nu va fi administrat persoanelor cu vârsta sub 60 de ani”, a declarat ministrul nord-macedonean al Sănătăţii, Venko Filipce.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...