Ce dividende se mai scot din investiţiile în turism şi apele geotermale. Planurile investitorilor

20 02. 2013
baile_felix_91399100

„Continuăm să investim în turismul balnear şi turismul de afaceri, care au rămas direcţiile noastre strategice“, a declarat, pentru ECONOMICA.NET, Ioan Mihăilă, directorul general adjunct al SIF Transilvania (SIF3).

Oficialul a evitat să comenteze perspectivele fuziunii companiilor turistice pe care le controlează în domeniul balnear, sau în cel al hotelurilor din capitalele de judeţ.

„Strategia este cea pe care o adoptă acţionarii în adunările lor generale“, a mai spus Mihăilă.

Acum cinci ani, predecesorul său spunea reporterului că eventualele fuziuni ar putea avea loc după ce companiile respective ar fi obţinut finanţări europene nerambursabile.

„Companiile noastre nu preas se califică pentru finanţările europene, având în vedere că sunt controlare de o societate de investiţii. Cooperarea cu administraţiile locale ar putea fi, însă, o cale de dezvoltare ăn domeniu“, a mai spus directorul SIF3.

Societatea deţine peste 63% din acţiunile Turism Felix (TUFE) şi va reţine pentru 45% din profitul net pe anul trecut, de peste 2,7 milioane de lei, restul de nici 1,5 milioane de lei fiind repartizat pentru dividende.

Randamentul dividendului obţinut cu preţul actual al acţiunilor Turism Felix (TUFE) este foarte mic, sub rata dobânzii la depozitele bancare.

Turism Felix (TUFE) valorează peste 79 de milioane de lei, conform preţului de 0,16 lei / acţiune de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Este a cincea cea mai mare deţinere a SIF3, cuo cotă de 3,5% din portofoliul acesteia de 1,4 miliarde de lei.

În 2011, SIF Transilvania (SIF3). a investit aproximativ117 milioane de lei, aproape jumătate (51,5 milioane) fiind contribuţiile la majorările de capital în special la companiile controlate în domeniul turismului.

Turism Felix (TUFE) a beneficiat de o infuzie de 16,55 milioane lei , Tuşnad S.A. Tuşnad (TSND) a primit 10,4 milioane de lei , iar Orizont Turism Predeal (ORTU) şi Turism Covasna (TUAA) au primit împreună 12,3 milioane de lei.