Ce era Bursa României după Marea Unire şi nu mai este acum

În perioada interbelică, cea mai efervescentă perioadă de dezvoltare a societăţii româneşti, Bursa era peste drum de Banca Naţională a României (BNR), pe strada Doamnei din Bucureşti. Importanţa sa în economia României nu era cu mult mai mică decât cea a BNR.

Nu întâmplător, Banca Naţională, societate pe acţiuni pe vremea aceea, era una dintre cele mai tranzacţionate la bursă, atunci.

Acţiunile Băncii Naţionale a României s-au vândut la Bursa din Bucureşti la preţuri între  5.000 şi 15.000 de lei, inclusiv  datorită dividendelor mari distribuite, scrie economistul Victor Axenciuc, în Evoluţia Economică a României, istoria statistică editată de Academia Română.

„În unele perioade, statul a deţinut până la 30% din capitalul băncii BNR. Banca oferea dividende mari pentru acţiunile sale, ceea ce urca de zeci de ori preţul unei acţiuni negociate la Bursa din Bucureşti“, scrie Victor Axenciuc.

Bursa a fost înfiinţată în 1881 şi a funcţionat până în 1929 şi ca bursă de mărfuri şi de efecte comerciale.

Bursa din Bucureştiul anilor de după Marea Unire avea produse pe care bursa din zilele noastre abia dacă îndrăzneşte să şi le dorească.

Se tranzacţionau şi aşa zisele „credite funciare urbane“, împrumuturi similare cu creditul ipotecar de azi, date de societăţi de credit pe termene de până la 60 de ani, pentru construcţii urbane sau activităţi agricole.

Societăţile de credit, unele finanţate de stat, emiteau aşa numitele „scrisori funciare“ (de gaj),  cu o dobândă de 5-7 %, pentru clienţii care le vindeau apoi la bursă, ca să încaseze lichidităţile.

Termenul de 60 de ani pentru un credit este iluzoriu azi, aproape la fel de mult ca fenomenul de securitizare a creditului ipotecar, adică a transformării acestuia în valoarea mobiliară tranzacţionabilă la bursă.

Vedetele

În afară de Banca Naţională, la Bursa din Bucureştiul de după Marea Unire  se mai tranzacţionau cele mai importante societăţi petroliere din ţară. România era unul dintre cei mai mari producători de ţiţei ai lumii.

La Bursa începutului de an 1923, Acţiunile Astra Română se vindeau cu 10.600 de lei bucata (mai toate acţiunile aveau valoarea nominală de 500 de lei).

Astra Română, cea mai mare companie petrolieră din România, controlată de Royal Dutch Schell, era listată şi la Paris, Amsterdam şi Anvers.

Astra Română extrăgea peste un sfert din producţia de ţiţei a României şi rafina 24% din total. Astra Română Ploieşti (simbol bursier ASP), urmaşa sa de astăzi, nu mai are decât valoarea unui teren, foarte valoros dacă nu ar fi plin de rămăşiţele vechii rafinării. S-au mai făcut 104 tranzacţii cu acţiunile ASP în ultimele 52 de săptămâni.

La rândul ei, societatea petrolieră Steaua Română era cotată cu 6.950 de lei/ acţiune, în 1923, şi era listată la Bucureşti, Paris, Amsterdam, Basel, Frankfurt şi Zürich (1 dolar  = 213 lei în 1923).  În anul 1938 producea şi rafina peste 11% din producţia de ţiţei a României.

Steaua Română Câmpina (STRO) din zilele noastre se luptă să revină în activitate, cu mari probleme de mediu. S-au făcut 282 de tranzacţii în ultimele 52 de săptămâni, nivel greu de atins pentru majoritatea celor peste 1.000 de companii listate la Bursa de Valori Bucureşti acum.

Era listată în 1923 şi Creditul Minier, o altă societate petrolieră, dar cu capital prioritar românesc. În 1938 ajunsese să producă şi să prelucreze 6% din ţiţeiul ţării. Cotaţia: 2.860 lei / acţiune, adică 13,4 dolari 1923.

O companie cu capital românesc  care a făcut istorie este MICA din Brad, a cărei amintire este aproape venerată şi acum, în Munţii  Apuseni, dar prea puţin cunoscută de restul românilor. Acoperea 60% din producţia de aur a ţării şi avea un management cu o componentă socială de invidiat de oricare companie din România zilelor noastre, potrivit mărturiilor supravieţuitorilor.  Cotaţia 1923: 1.600 de lei/ acţiune.

MICA ajunge, înaintea celui de-al doilea război mondial, unul dintre marile concerne româneşti, având întreprinderi şi participaţii în ramurile minieră, petrolieră, metalurgică, chimică, hârtiei şi textilă.

Alte vedete ale induastriei româneşti începeau să se tranzacţioneze în 1923.

IRDP, Industria Română de Petrol, societate cu capital românesc, fondată în anul 1920, cu 100 de milioane de lei, producea şi rafina între 2 şi 3% din ţiţeiul României.

Producătoarea de hârtie Letea, una dintre cele mai vechi din ţară şi cea mai mare a vremii, a fost înfiinţată în anul de naştere al Bursei, 1881.

Uzinele de locomotive Reşiţa, sau mai exact Uzinele de Fier şi Domeniile din Reşiţa, provin din vechea societate metalurgică minieră STEG din Banat. Se redefineşte în anul 1920 ca societate anonimă română (adică listată la bursă).

În anul 1923 este considerată de interes militar-naţional şi legea stabileşte ca 60% din acţiuni să fie deţinute de capitaliştii români. Devine un mare concern, având întreprinderi şi participaţii în industria minieră – carboniferă, metalurgică etc.; Reşiţa poseda cele mai importante uzine de armament ale ţării.

Se vindea la bursă cu 1.960 de lei/acţiune (1 dolar  = 213 lei în 1923).

Urmaşa Uzinelor Reşiţa de acum aprape 100 de ani, UCM Reşiţa, este suspendată la Bursa de Valori Bucureşti, în prezent,  şi cu acţiunile sale nu s-au făcut decât 3 tranzacţii în ultimele 52 săptămâni.

Clădirea Românească a fost înfiinţată în 1919 şi era ceea ce se numeşte acum un dezvoltator imobiliar.

Sectorul financiar era bine reprezentat, chiar şi fără BNR.

Banca Românească era una din cele mai mari bănci cu capital românesc. A fost creată în anul 1911 şi în 1938 dispunea de o reţea largă de participaţii industriale şi bancare. O acţiune costa 750 de lei, în 1923, adică 3,5 dolari.

Societatea Naţională de Credit Industrial a fost creată în anul 1924, în scopul finanţării industriei şi era un mandatar al BNR, întrucât cea mai mare parte din sumele împrumutate proveneau de la aceasta. Statul avea 20% din acţiuni, iar BNR 30%.  În 1942 fuzionează cu  Institutul de Credit Minier şi formează Creditul Naţional Industrial.

Dacia România era una din cele mai mari societăţi de asigurare din România. Înfiinţată în 1878, este rezultatul unor fuziuni succesive ale societăţii Dacia (cu capital străin), cu societatea de asigurări „România” şi  cu societatea de asigurări „Patria”.

 În 1925 acţiunile Dacia România se vindeau cu 2.550 de lei unitatea.

Societatea de Tramvaie Bucureşti (STB) era listată la Bursa din Bucureşti în 1923 şi era cotată la 700 de lei / acţiune.  A fost înfiinţată în 1909, iar în anul 1938 avea un capital de  300 milioane de lei, din care o parte aparţinea municipiului Bucureşti.

STB asigura transportul public de călători în capitală cu 340 autobuze şi 570 vagoane de tramvai.

Societatea Anonimă Română de Telefoane (SART), creată în 1930, de către International Telephon & Telegraph Corporation, care a preluat şi Stadard Electrica, strămoaşa actualei Electromagnetica, poate că singura supravieţuitoare onorabilă la bursa zilelor noastre dintre gloriile de acum 90 de ani. A fost rezultatul unei tranzacţii complexe din 1929 pentru ca România să beneficieze de un împrumut străin de urgenţă.

Bursa din Bucureşti avea indici după toată regula unei burse dezvoltate.

„În variaţia indicilor se oglindeau ciclurile de producţie, devenite vizibile începând de la începutul secolului al XX-lea şi în economia României, cu perioade de criză şi depresiune, de înviorare şi avânt. Pe termen lung creşterea indicilor valorilor unor ramuri economice pune în evidenţă orientarea capitalurilor şi rentabilitatea lor sporită de care nu este străină politica economică a statului“, scrie economistul Victor Axenciuc în istoria pentru care au strâns date cercetătorii Insitutului de specialitate al Academiei.

După Marea Unire „ Bursa din Bucureşti devine centrul afacerilor cu valori mobiliare al ţării“, scrie cercetătorul Academiei Române.

Statistici ingrate

În anul 1935 erau cotate la Bursa din Bucureşti 56 acţiuni şi 77 categorii de „efecte de împrumut“ şi obligaţiuni de stat şi particulare. Asta înseamnă că la bursă erau prezente 1,7 % din totalul companiilor pe acţiuni ale ţării, în număr de 3.017 de „societăţi anonime“, dintre care 920 erau bănci, 1.214 societăţi industriale, 831 societăţi comerciale, 22 societăţi de asigurare şi 30 cu diverse obiecte de activitate.

 În anul 2012, la bursă sunt doar 106 din cele 34.431 de societăţi pe acţiuni din România, adică 0,3%. Dacă adăugăm şi cele peste 1.000 de companii care parazitează pe piaţa Rasdaq a Bursei (în curs de desfiinţare), proporţia ar creşte forţat la 3,47%.

În 1925, valoarea totală a tranzacţiilor la Bursa din Bucureşti a fost de 2,8 miliarde de lei, din care marea majoritate (2,44 miliarde de lei) a fost cea a tranzacţiilor „valorilor cu venit variabil“ – acţiunile. Restul au fost tranzacţii cu obligaţiuni şi efecte de comerţ, portivit sursei citate mai sus. Cursul mediu a fost atunci de 207 de lei / dolar (a variat între 193,16 şi 221,4).

Un an mai târziu, valoarea tranzacţiilor a crescut la 4 miliarde de lei, într-o vreme în care, pe piaţa valutară bancară, cursul mediu al dolarului a fost de 223 de lei (a variat între 196,5 şi 250,23 de lei / dolar). În dolari, la bursă s-au făcut tranzacţii de 18 milioane de dolari ai acelei vremi.

Produsul intern brut (PIB) al României a fost de 18,47 miliarde de dolari în 1926, la cursul acestuia din anul 2000, calculat  de economistul Marin Pană, sau de 170 de milioane de dolari la cursul din 1926.

Ceea ce înseamnă că, la Bursa României din 1926, s-a trantacţionat peste 10,5 % din PIB-ul ţării din acea vreme, în timp ce anul trecut, abia s-a rulat 1,7%.

Ce mai scapă comparaţiei

Statistica omite, însă, marea diversitate a produselor tranzacţionate la Bursa din anii ’20. Am pomenit mai sus de instrumente de tip credit ipotecar şi de alte efecte comerciale  care se scontau acum aproape 100 de ani şi care, acum, încă nu au ieşit din capitalismul incipient (dacă nu barbar) al anilor post decembrişti.

E drept, Bursa zilelor noastre beneficiază de o invenţie de dată relativ recentă, fondurile de investiţii. 

Rămâne întrebarea: cu cât mai mult ar fi inferioară Bursa de Valori Bucureşti (BVB) actuală celei de după Marea Unire, dacă nu ar beneficia de volumul de tranzacţii cu acţiuni ale Fondului Proprietatea (FP) şi ale societăţilor de investiţii financiare (SIF)?

FP şi SIF acoperă trei sfertui din valoarea tranzacţiilor BVB. Fără ele ce ar mai rămâne din BVB, mai reprezentativ pentru economia României decât era Bursa acum aproape 100 de ani?