CE este gata să ofere Spaniei un an în plus pentru reducerea deficitului la 3% din PIB

 Comisia Europeană este gata să ofere Spaniei un timp suplimentar, de un an, pentru reducerea deficitului bugetar la 3% din PIB, dacă autorităţile de la Madrid vor prezenta un plan fiscal solid pentru 2013 şi 2014, a declarat comisarul pentru Afaceri Economice şi monetare Olli Rehn.
Economica.net - mie, 30 mai 2012, 15:48
CE este gata să ofere Spaniei un an în plus pentru reducerea deficitului la 3% din PIB

Spania a înregistrat anul trecut un deficit bugetar de 8,9% din PIB, pe carear urma să îl reducă la 5,3% în 2012 şi la 3% în 2013, aşa cum a convenit cu miniştrii de Finanţe din zona euro. Obiectivele sunt considerate însă prea optimiste, din cauza receziunii în care se află economia.

Dacă Spania nu va primi oficial o prelungire a termeniului 2013 de aducere a deficitului bugetar la 3% din PIB, este pasibilă la amenzi.

Rehn a spus încă că Spania ar putea beneficia de o păsuire, dacă va prezenta un plan multi-anual privind reducerea deficitului bugetar.

„Suntem pregătiţi să analizăm o extindere a termenului pentru corectarea deficitului excesiv, cu condiţia ca Spania să controleze cheltuielile excesive, în special cele ale regiunilor autonome, şi să prezinte un plan bugetar solid pentru 2013-2014″, a spus Rehn.

Comisarul a arătat că prelungirea termenului până la care Spania trebuie să reducă deficitul bugetar la 3% din PIB respectă pe deplin reglementările UE.

Spania a respectat ţintele privind deficitul structural şi dacă indicatorul va evolua aşa cum este planificat, atunci deficitul excesiv va fi provocat de creşterea economică sub aşteptări şi nu de lipsa disciplinei fiscale”, a spus Rehn.

El a adăugat că Spania este de fapt singura ţară din zona euro pentru care estimările arată creştere economică negativă în acest an şi cel viitor.

„Regulile Pactului de stabilitate şi creştere permit prelungirea termenelor, în aceste cazuri”, a subliniat comisarul.

Rehn a respins sugestiile că CE este îngăduitoare cu Spania, precizând că Italia nu va beneficia de acelaşi tratament.

Grecia a obţinut deja prelungirea cu doi ani a termenului de reducere a deficitului bugetar la nivelui de 3% din PIB, până în 2015.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan confirmă că e posibil să existe o amânare cu privire la intrarea României în Visa Waiver
Bolojan confirmă că e posibil să existe o amânare cu privire la intrarea României în Visa Waiver
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, cu privire la intrarea în programul Visa Waiver pentru vizele SUA că este posibil să existe o amânare și a subliniat că România a......
Kelemen Hunor spune că statul trebuie să se reformeze, dar ar fi catastrofală o revenire sub autoritatea FMI
Kelemen Hunor spune că statul trebuie să se reformeze, dar ar fi catastrofală o revenire sub autoritatea FMI
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni seara că statul trebuie să se reformeze și a atras atenția că ar ...
Cutremur puternic în Noua Zeelandă, de 6,7 magnitudine
Cutremur puternic în Noua Zeelandă, de 6,7 magnitudine
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,7 pe scara Richter a avut loc în marţi, 25 martie 2025, în Noua Zeelandă.
Ori scădem cheltuielile, ori mărim taxele și impozitele – Ilie Bolojan, președinte interimar
Ori scădem cheltuielile, ori mărim taxele și impozitele – Ilie Bolojan, președinte interimar
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, că România a cheltuit de mulți ani mai mult decât își putea ...