Ce estimări au managerii pentru următoarele trei luni. În ce domenii sunt aşteptate creşteri

Activitatea din industria prelucrătoare, construcţii şi comerţul cu amănuntul va înregistra o tendinţă de creştere în perioada aprilie - iunie 2016, iar preţurile vor consemna stabilitate în industrie, construcţii şi servicii, potrivit anchetei de conjunctură din luna aprilie, realizată de Institutul Naţional de Statistică (INS), dată joi publicităţii.
Economica.net - J, 28 apr. 2016, 07:41
Ce estimări au managerii pentru următoarele trei luni. În ce domenii sunt aşteptate creşteri

În cadrul anchetei de conjunctură din luna aprilie 2016, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, creşterea volumului producţiei (sold conjunctural +18%). Pentru activitatea de fabricare a substanţelor şi produselor chimice se va înregistra tendinţă de creştere accentuată (sold conjunctural +42%), în timp ce pentru fabricarea tutunului tendinţa va fi de scădere accentuată (sold conjunctural -43%).

Pentru preţurile produselor industriale se prognozează relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +1%). Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de +2% pe total industrie prelucrătoare.

Potrivit estimărilor din luna aprilie 2016, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni o creştere a volumului producţiei (sold conjunctural +28%) şi a stocului de contracte şi comenzi (sold conjunctural +23%). Managerii estimează creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +9%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează relativă stabilitate a acestora (sold conjunctural +3%).

În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni o tendinţă de creştere a activităţii economice (sold conjunctural +26%) şi a volumului comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale (sold conjunctural +19%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +9%) şi un avans moderat al preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +7%).

Conform estimărilor din luna aprilie 2016, cererea de servicii (cifra de afaceri) va creşte în următoarele trei luni (sold conjunctural +16%). În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +4%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de relativă stabilitate (sold conjunctural +2%).

Te-ar mai putea interesa și
Banca Reglementelor Internaţionale (BIS) a transmis cel mai dur avertisment de până acum față de riscurile legate de folosirea criptomonedelor stabile
Banca Reglementelor Internaţionale (BIS) a transmis cel mai dur avertisment de până acum față de riscurile legate de ...
Banca Reglementelor Internaţionale (BIS) a emis cel mai dur avertisment de până acum privind riscurile provocate de monedele digitale stabile (stablecoins), şi a cerut ţărilor să se îndrepte......
eToro lansează un card de debit în Europa. Ce avantaje oferă
eToro lansează un card de debit în Europa. Ce avantaje oferă
eToro a anunțat astăzi lansarea unui card de debit Visa în Europa, care permite utilizatorilor să câștige 4% înapoi ...
Industria grea din Europa ar putea beneficia de reducerea temporară a tarifelor la energie – proiect
Industria grea din Europa ar putea beneficia de reducerea temporară a tarifelor la energie – proiect
Industriile mari consumatoare de energie vor beneficia de o reducere temporară la preţul electricităţii, conform noilor ...
Moment jenant pentru Rutte, secretarul general al NATO. Trump a publicat o scrisoare de la acesta plină de laude exagerate. „Donald, ne-ai condus către un moment cu adevărat, cu adevărat important pentru America şi Europa”
Moment jenant pentru Rutte, secretarul general al NATO. Trump a publicat o scrisoare de la acesta plină de laude exagerate. ...
Preşedintele american Donald Trump a publicat, în timp ce se îndrepta marţi spre oraşul olandez Haga pentru a participa ...