Ce face Kingfisher cu Bricostore. Rezultatele după primul an de la preluarea lanţului DIY

Economica.net
31 03. 2015
brico_depot_53155200

Retailerul de bricolaj Kingfisher, numărul unu pe piaţa europeană a magazinelor DIY, a raportat în anul fiscal 2014-2015 (care se termină pe 31 ianuarie 2015) vânzări în valoare de 10,9 milioane de lire sterline, cu 1,4% mai puţin faţă de anul anterior, potrivit datelor preliminare. Excluzând variaţia cursului de schimb, vânzările au crescut cu 2,9%. Profitul din retail a fost de 733 de milioane de lire sterline, faţă de 779 de milioane de lire sterline cu un an în urmă.

Profitul înainte de taxe a fost de 675 de milioane de lire sterline, cu 7,5% mai puţin decât anul anterior, ca urmare a unui an slab în Franţa în 2014, a unei pierderi de 34 de milioane de lire cauzate de schimburile valutare şi a unor investiţii de 22 de milioane de lire sterline în dezvoltarea activităţii pe pieţele noi”, se arată în raportul financiar.

Rezultate promiţătoare în România

În ceea ce priveşte activitatea din România, unde compania a cumpărat în 2013 lanţul Bricostore de la grupul francez Bresson, Kingfisher a raportat vânzări în valoare de 91 de milioane de lire sterline (124,4 milioane de euro) şi  pierderi de 12 milioane de lire sterline (16,4 milioane de euro), ca urmare a „tranziţiei” de la conceptul Bricostore la cel  de Brico Depot, brandul cu care Kingfisher operează pe plan local. „Având în vedere rezultatele promiţătoare ale magazinelor transformate în primă fază, programul de rebranding a fost accelerat în perioada 2014-2015, astfel că acum operează sub brandul Brico Depot 14 magazine”, se arată în raportul companiei.

Vor magazine standardizate

Potrivit raportului, magazinele operate de companie nu sunt încă standardizate, dar se lucrează la acest aspect. „Am putea obţine beneficii semnificative unificând activităţi şi standardizând procese. În momentul de faţă există puţine procese comune, iar schimburile de infrastructură sunt limitate. De asemenea, nu operăm într-un mod standardizat, ceea ce înseamnă, spre exemplu, că afacerile Brico Depot din Freanţa, Spania, România şi Portugalia operează în moduri diferite”.

Compania vrea astfel să ajungă ca, în toate magazinele sale, să se respecte următoarele principii: focus pe client, crearea unei oferte unice, superioare, aceeaşi ofertă de produse în toată Europa, un număr limitat de formate de magazin, low cost, aceeaşi cultură organizaţională.

În 2013, Bricostore România a raportat o cifră de afaceri de 140,1 milioane de euro şi pierderi de aproximativ 16,9 milioane de euro.

Kingfisher a investit pentru preluarea celor 15 magazine Bricostore 63 de milioane de lire sterline, ajungînd astfel să deţină 139.000 de mp de spaţiu comercial. Până în momentul de faţă, compania a rebranduit 14 din cele 15 unităţi Bricostore, singurul care a rămas cu sigla francezilor fiind cel din Băneasa.

Pierderi cu Mr Bricolage

Compania britanică a făcut investiţii şi în vederea preluării lanţului Mr Bricolage, tranzacţie care nu se va mai finaliza însă. Potrivit raportului financiar, „costuri de tranzacţie în valoare de 15 milioane de lire sterline sunt asociate cu Mr Bricolage şi cu înţelegerea de a vinde pachetul majoritar din business-ul B&Q China (deţinut de Kingfisher n.red)”. 

Compania anunţat ieri că că tranzacţia de 275 de milioane de euro vizând preluarea rivalului francez Mr Bricolage a eşuat. Potrivit acordul semnat în urmă cu un an cu principalul acţionar de la Mr Bricolage, grupul Association Nationale des Promoteurs de Faites Le Vous-Mene (ANPF),  Kingfisher urma să preia acţiunile ANPF cu condiţia obţinerii aprobării organismelor de reglementare. Acordul prevedea în mod expres că tranzacţia va eşua dacă aprobarea nu va fi obţinută până la data de 31 martie 2015, deşi exista posibilitatea unei prelungiri cu condiţia acordului tuturor părţilor. Vineri însă ANPF, care deţine 41,9% din acţiunile Mr Bricolage, a refuzat să acorde orice prelungire. „În consecinţă, tranzacţia nu se va realiza. Kingfisher analizează toate opţiunile aflate la dispoziţia sa”.

În România, Mr Bricolage operează 3 magazine, în Bucureşti, Piteşti şi Iaşi.