Am promis „marilor licurici”: ce poate şi ce face statul ca să reducă dependenţa de gazele ruseşti

România încearcă de mulţi ani să reducă dependenţa de gazele ruseşti, însă autorităţile au făcut prea puţine lucruri în acest sens. Marea magistrală de gaz transeuropeană Nabucco este un proiect care trenează, conducta Southstream este un proiect rusesc în care România nu este implicată, Constanţa nu are un terminal care să permită acostarea de metaniere cu gaz lichefiat, iar prin conducta Szeged-Arad nu poate veni decât o cantitate mică de gaze din vestul Europei. Oficiali din ministerul Economiei afirmă că o şansă reală a noastră ar fi proiectul AGRI, prin care se încearcă aducerea gazelor din Azerbaidjan în România, via Georgia, şi trimise mai departe către Ungaria. Proiectul are acceptul oficialilor din cele trei ţări implicate însă nu se află nici măcar în faza în care să aibă un studiu de fezabilitate finalizat, deşi acordul părţilor pentru derularea proiectului este mai vechi de doi ani.

Exxon Mobil şi Petrom au anunţat recent că anumite date colectate din perimetrul pe care îl explorează în Platforma Continentală a Mării Negre arată că ar putea exista rezerve de 84 de miliarde de metri cubi. Producţia nu poate începe, însă, mai devreme de 10 ani. Deci, pe termen scurt, nu ne putem baza nici pe aceste rezerve.

Cu toate că România nu se bazează pe nimic concret  în ceea ce priveşte aprovizionarea externă sustenabilă cu gaze, autorităţile s-au angajat în faţa FMI şi UE că vor lua măsuri în acest sens foarte repede.

În ultima scrisoare de intenţie trimisă către FMI, Guvernul României şi-a luat angajamentul să facă toate demersurile pentru a diversifica încă din acest an sursele de aprovizionare. De altfel, chiar Consiliul European a decis, în februarie 2011, că fiecare stat membru al UE ar trebui să aibă cel puţin două surse de gaze naturale şi energie electrică până în 2014, pentru a evita repetarea crizei ruso-ucrainene a gazului din iarna 2008-2009.

Tudor Şerban, consilier al ministrului Economiei Lucian Bode, enumeră proiectele în care suntem implicaţi pe hârtie. „Avem Nabucco, avem AGRI, să vedem dacă e fezabil, avem Arad – Szeged pe care aducem gaze din Ungaria, vom începe construcţia conductei Calafat – Bechet care ne va lega de Bulgaria. Nu stăm chiar rău. Din acest an vom avea şi o bursă a gazelor”, spune Şerban.

În ciuda spuselor acestuia, conducta Szeged-Arad şi viitoarea conductă către Bulgaria nu rezolvă o eventuală sistare a importurilor de gaz rusesc  – aşa cum s-a întâmplat în iarna 2008 – 2009 – pentru că pur şi simplu nu există suficiente cantităţi de gaze. S-a văzut, de altfel, în această iarnă când distribuitorii nu au mai dorit să importe gaze ruseşti, pentru că statul nu le recunoştea costurile de achiziţie, iar sistemul naţional a rămas în mare parte doar cu gazele produse local fiind pe punctul de a claca. Doar încălzirea vremii din a doua parte a lunii februarie a făcut ca o parte din România să nu rămână fără gaze.

În condiţiile în care nu suntem parte a niciunei magistrale europene majore de gaz, există şi voci care spun că am putea să ne orientăm către resursele interne care încă nu au fost exploatate.

O soluţie ar putea fi începerea exploatării resurselor neconvenţionale de gaze, spune Alexandru Săndulescu, director Politici Energetice în Ministerul Economiei. Acesta consideră că, odată ce  marile proiecte de gaze se lasă aşteptate, putem apela la gazele de şist. „Dacă în 20 de ani ni se consumă gazul iar Nabucco nu mai începe, AGRI nu are nici măcar studiul de fezabilitate, nu avem terminal pentru GPL la Constanţa iar prin Arad – Szeged aducem doar cantităţi mici trebuie să ne gândim ce soluţii mai avem. Ştiu că gazele de şist atrag o opoziţie din partea unei părţi a populaţiei însă trebuie să ne gândim şi la această variantă. Atât de blamata fracţionare hidraulică (metoda de extracţie  a gazelor de şist – n.r.) este folosită în România de 50 de ani şi în explorarea clasică a gazelor. Americanii extrag şi ei de 50 de ani gaze de şist”, arată Săndulescu.

Potrivit unei surse din piaţa  gazelor, virulenţa atacurilor împotriva exploatării gazelor de şist ar fi întreţinută de ruşi, care nu au interes ca ţări din aria lor de influenţă să descopere cantităţi mari de gaze şi să nu le mai cumpere de la ei. „ Au reuşit la bulgari, să vedem dacă reuşesc şi la noi. Nu pot să nu mă gândesc că Romgaz foloseşte fracturarea hidraulică de peste 50 de ani şi nu există nicio problemă de mediu. Polonezii au început şi ei exploatarea, pe noi cine ne împiedică?”, spune sursa citată.

Conform anumitor studii, citate de mai multe organizaţii neguvernamentale, fracturarea hidraulică ar polua pânza freatică şi ar favoriza producerea cutremurelor de pământ în zone adiacente perimetrelor forate.

Consumul României este de 12-13 miliarde de metri cubi de gaze anual, dintre care un sfert provin de la ruşi. Mia de metri cubi de gaz rusesc costă 540 de dolari, de peste trei ori şi jumătate mai mult decât cele produse local.

Statul român, prin Transgaz, este acţionar în compania de proiect a Nabucco, gazoductul care ar urma să aducă energia caspică spre Europa cu o capacitate de 50 de miliarde de metri cubi anual, şi a cărui demarare este amânată de mai mulţi ani. Proiectul concurent, Southstream, este iniţiat de ruşi, care s-au mișcat mult mai repede, având în vedere că va începe la sfârşitul acestui an, conform ordinelor de la Kremlin. Traseul acestuia ocoleşte, însă, România.

Proiectul AGRI în care este implicată România presupune  transportarea gazelor din Azerbaidjan catre Europa. Gazele vor fi furnizate pe ruta Baku (Azerbaidjan)-Kulevi (Georgia)-Constanţa. Gazele din Azerbaidjan vor fi lichefiate în Kulevi şi apoi transportate prin Marea Neagra până în Constanţa, unde va avea loc un proces de delichefiere prin terminalul LNG. Într-o primă fază, ar putea fi livrate între trei şi opt miliarde metri cubi, urmând să crească la circa 20 de miliarde de metri cubi de gaze. Investiţiile în proiect ar putea ajunge până la patru miliarde de euro. În proiect sunt implicate patru state: Azerbaidjan, Georgia, România şi Ungaria, acestea punând bazele unei companii de proiect cu sediul la București. În ceea ce priveşte construcția terminalului de la Constanţa, lucrările sunt departe de a fi demarate. În luna mai a anului trecut, vicepreşedintele companiei petroliere azere de stat SOCAR, Vitaliy Baylarbayov, a declarat că nu exclude ca proiectul AGRI să devină prioritate pentru Azerbaidjan, dacă va fi lansat înaintea Nabucco.