Şi statul are teren agricol. 82% e dat cu contract
Agenţia Domeniilor Statului, instituţia creată special pentru a privatiza societăţile cu profil agricol şi de a concesiona terenurile aflate în proprietatea statului, administrează în momentul de faţă în jur de 328.000 de hectare de teren în toată ţara. Mare parte din suprafaţă, adică în jur de 82% din total teren, este contractat. Pentru suprafaţa respectivă, de aproximativ 270.000 de hectare, sunt încheiate contracte de concesiune, arendă sau alte contracte privind exploatarea terenurilor, potrivit informaţiilor oferite ECONOMICA.NETde către Agenţia Domeniilor Statului. Altfel spus, aceste terenuri sunt administarte de privaţi care plătesc în schimb instituţiei o redevenţă. „Referitor la sumele care se achită de către partenerii contractuali în baza Contractelor privind exploatarea terenurilor agricole, facem precizarea că acestea sunt calculate în lei, echivalenţa în lei stabilindu-se după cotaţia grâului, la vedere, de la bursa Internaţională de Tranzacţii Funciare Futures şi cu opţiuni LIFEE de la Londra, la cursul de referinţă leu/Euro, leu/USD stabilite de BNR la termenele scadente precizate în contracteleîncheiate”, au declarat pentru ECONOMICA.NET reprezentanţii ADS întrbaţi fiind despre valoarea medie a redevenţei pentru un hectar de teren.
Vezi graficul la dimensiune maximă aici
Pe restul terenurilor, care trebuie administrate de ADS până ce îşi găsesc un arendaş sau concesionar, Agenţia are diverse plantaţii. Cea mai mare suprafaţă de teren liberă de contract este teren arabil (10.948 de hectare). Urmează păşunile cu 8.973 de hectare, viile (4.400 de hectare) şi 3.900 de hectare. În total, ADS deţine în jur de 49.000 de hectare pe care nu a reuşit să le dea în administrare unor persoane fizice sau juridice private. „Agenţia Domeniilor Statului a demarat procedura de arendare a suprafeţelor de teren libere de contract publicând anunţuri pentru licitaţie în vederea contractării acestor suprafeţe de teren. Menţionăm faptul că suprafeţele de teren pot suferi modificări în urma aplicării Legilor de Fond Funciar.”, mai spun reprezentanţii ADS. Autoritatea nu a menţionat însă ce venituri obţine din comercializarea produselor obţinute de pe terenurile respective.
Terenuri neproductive
Din datele ADS, din cei aproximativ 328.000 de hectare administrate de Agenţie, peste 8.600 sunt încadrate la categoria „terenuri neproductive”. Din acestea, în jur de 4.550 de hectare sunt libere de contract. În rest, ADS administrează 216.700 de hectare de teren arabil, 30.000 de hectare de păşuni, 12.800 de hectare de viţă de vie sau 18.000 de hectare de livezi.