Ce face un stat european pentru a reduce preţul la pompă al combustibilului

Comisiei Europeană şi-a dat acordul ca Regatul Unit să aplice o rată redusă a accizei la motorina și la benzina comercializate în anumite regiuni ale ţării, unde preţul mediu era peste cel de la nivel naţional. 
Economica.net - Dum, 08 mart. 2015, 22:01
Ce face un stat european pentru a reduce preţul la pompă al combustibilului

Regatul Unit a găsit soluţia pentru reducerea preţului final la motorina şi benzina fără plumb. În februarie anul trecut a solicitat Comisiei Europene autorizarea de a aplica o rată redusă a accizei la motorina și la benzina fără plumb, furnizate drept carburant vehiculelor rutiere, în unele zonele geografice. Statul european şi-a motivat cererea prin faptul că în respectivele zone, prețurile la motorină și la benzină sunt mai ridicate decât prețurile medii din restul teritoriului Regatului Unit, ceea ce constituie un dezavantaj pentru consumatorii locali de carburant. „Diferența de preț se datorează costurilor unitare suplimentare determinate de amplasarea geografică a zonelor respective, de numărul redus de locuitori și de livrarea unor volume relativ mici de carburant”, au motivat britanicii. 

Accize mai mici pentru şase ani

Decizia de punere în aplicare a autorizării a fost adoptată la Bruxelles  pe 2 martie şi îşi va produce efectele de la data notificării, urmând să fie valabilă pentru mai multe regiuni din Marea Britanie şi Irlanda de Nord timp de 6 ani. În cazul în care Consiliul European introduce modificări la sistemul general de impozitare a produselor energetice, decizia expiră la data la care devin aplicabile normele din respectivul sistem modificat.

Reducere de peste 64 de euro la mia de litri

Pentru a se evita o eventuală supracompensare, Comisia a decis în acest caz ca reducerea ratei naționale standard a accizei la motorină sau la benzina fără plumb să nu depășească costul suplimentar al vânzării cu amănuntul în respectivele zone geografice, comparativ cu costul mediu suportat la vânzările cu amănuntul în Regatul Unit, reducerea depășind 50 GBP (64 EUR) la 1 000 de litri de produs.

Totodată, ratele reduse nu trebuie să ajungă sub nivelul ratelor minime stabilite de UE printr-o Directivă privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice (Directivei 2003/96/CE).  Potrivit Directivei, ratele minime curente ale accizelor sunt de 421 de euro la mia de litri pentru benzină, 359 de euro la benzina fără plumb,şi 330 de euro la motorină.

Te-ar mai putea interesa și
UNTRR anunță efectuarea primei curse sub acoperirea Convenției TIR între România și Iordania, cu tranzitarea Irakului
UNTRR anunță efectuarea primei curse sub acoperirea Convenției TIR între România și Iordania, cu tranzitarea Irakului
Uniunea Naţionala a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), în parteneriat cu firma Simon Truck SRL, a lansat prima cursă efectuată sub acoperirea Convenţiei TIR, din România în......
Travelminit.ro: Prețul mediu al unei vacanțe de Paște se situează între 200 și 500 lei pe noapte. Maramureș, Bucovina și Transilvania sunt favoritele turiștilor
Travelminit.ro: Prețul mediu al unei vacanțe de Paște se situează între 200 și 500 lei pe noapte. Maramureș, Bucovina ...
Un studiu realizat de către platforma de rezervari hoteliere Travelminit.ro, pe baza răspunsurilor a peste 500 de turiști ...
Al cincilea focar de febră aftoasă a fost detectat în Ungaria, în zona de nord a țării
Al cincilea focar de febră aftoasă a fost detectat în Ungaria, în zona de nord a țării
Autorităţile ungare au detectat un nou focar de febră aftoasă la o fermă din localitatea Rabapordany, în apropierea ...
Marii retaileri vor avea magazinele închise în prima zi de Paște
Marii retaileri vor avea magazinele închise în prima zi de Paște
Magazinele marilor lanţuri de retail din România vor fi închise în prima zi de Paşte, urmând ca în a doua zi a sărbătorii ...