CE: Grecia va înregistra o creştere de doar 2% anul acesta
Conform noilor prognoze, PIB-ul Greciei ar urma să înregistreze anul acesta un avans de aproximativ 2%, faţă de o expansiune de 2,7% previzionată anterior.
În 2016, economia Greciei a înregistrat o creştere zero, conform unei estimări preliminare publicate în martie de Institutul elen de Statistică Elstat. Cifra comunicată de Elstat este inferioară previziunilor Guvernului de la Atena şi ale creditorilor internaţionali, care mizau pe o creştere uşoară de 0,3% în 2016, dar reprezintă totuşi un progres faţă de contracţia de 1,3% înregistrată de economia Greciei în 2015. În acest an, autorităţile de la Atena mizează pe un avans economic de 2,7%, graţie unei evoluţii solide a sectorului turismului.
Săptămâna viitoare, Comisia Europeană va publica noile estimări privind creşterea PIB-ului şi performanţele macroeconomice ale ţărilor din UE.
Grecia a ajuns marţi la un acord cu creditorii internaţionali, a anunţat ministrul de finanţe Euclid Tsakalotos. ‘A fost fum alb’, le-a declarat el reporterilor, folosind o analogie cu modul în care este anunţată vestea bună a alegerii unui nou papă.
‘Negocierile pentru un acord tehnic s-au încheiat asupra tuturor problemelor (…) acum s-a deschis calea pentru discuţii privind reducerea datoriilor’, a afirmat Euclid Tsakalotos.
În schimbul deblocării unor noi fonduri de ajutor, Grecia a fost de acord cu anumite reforme. Printre altele, măsurile se referă la sectorul energetic şi la relaţiile de muncă, precum şi la reducerea pensiilor în 2019 şi reducerea pragului de impozitare în 2020. Ar urma să rezulte economii la buget în valoare de 2% din PIB.
Conform termenilor celui de-al treilea acord de asistenţă convenit de Grecia cu creditorii internaţionali, în valoare de 86 de miliarde de euro, autorităţile de la Atena trebuie să înregistreze în 2018 un surplus bugetar primar, care exclude costurile cu serviciul datoriei, de 3,5% din PIB. Acest nivel va trebui menţinut pe termen mediu. Până acum, Grecia a primit 31,7 miliarde de euro din ajutorul internaţional.