Ce impact va avea moartea lui Chavez asupra preţului petrolului

Moartea preşedintelui Hugo Chavez va avea un impact limitat asupra preţului petrolului pentru că rezervele de petrol ale Venezulei, cele mai mari din lume, nu vor apărea rapid pe piaţă din cauza investiţiilor insuficiente în ultimii ani în exploatare.
Economica.net - mie, 06 mart. 2013, 19:25
Ce impact va avea moartea lui Chavez asupra preţului petrolului

„Moartea preşedintelui Hugo Chavez (…) a adus în discuţie câteva întrebări legate de impactul asupra pieţei globale, având în vedere rezervele enorme pe care le deţine Venezuela. Rezervele masive de ţiţei ale Venezuelei nu vor apărea brusc pe piaţa globală, iar impactul dipsariţiei lui Chavez asupra preţurilor va fi limitat”, potrivit unei analize a Saxo Bank, o bancă daneză specializată în investiţii şi tranzacţii online.

La sfârşitul anului 2011 Venezuela deţinea cele mai mari rezerve de petrol din lume, reprezentând 17,9% din total, dar a asigurat doar 3,5% din producţia de petrol mondială. Comparativ, Arabia Saudită deţinea16,1% din rezervele toatele de ţiţei ale lumii, însă producţia a reprezentat 13,2% din total.

Potrivit lui Ole Hansen, Head of Commodity Strategy din cadrul Saxo Bank, sub conducerea lui Chavez, Venezuela a creat vreme de un deceniu un climat „ostil” pentru companiile petroliere străine, ceea ce a cauzat statului sud-american o scădere cu aproximativ un milion de barili pe zi a producţiei de petrol.

Pe lângă scăderea producţiei, Venezulea se confruntă şi cu lipsa investiţiilor în zăcămintele de petrol mature.

„Mai departe, o schimbare apropiată la nivelul întregii scene politice locale este puțin probabilă. Partidul Socialist Unit se pregătește de alegeri, unde, se pare, va obţine victoria, însă va trebui să facă anumiţi paşi pe drumul reformelor, odată influenţa şi carisma lui Chavez dispărute. Însă şi aceste reforme, pe lângă investiţiile străine, nu se pot întâmpla peste noapte, poate nici în câţiva ani. Dar, odată produse, schimbările vor mai reduce îngrijorarea legată de dezechilibrul dintre cerere şi producţie pe pieţele globale, în special în economiile emergente”, a mai spus Hansen, citat într-un comunicat.

Chavez a murit marţi la Caracas, din cauza cancerului. În următoarele 30 de zile sunt aşteptate alegeri prezidenţiale anticipate.

Te-ar mai putea interesa și
Record: Producția de energie a parcurilor fotovoltaice a atins un maxim istoric azi, chiar pe fondul prețurilor negative care a oprit din ele. Prețuri negative și mâine
Record: Producția de energie a parcurilor fotovoltaice a atins un maxim istoric azi, chiar pe fondul prețurilor negative ...
Producția de energie din surse fotovoltaice livrată în rețele a atins un maxim istoric instantaneu la jumătate zilei de luni 28 aprilie, dar a scăzut brusc pentru că în piața spot de energie......
Siemens a depus ofertă la licitația pentru 12 trenuri pe hidrogen în România. Pe ce rute vor circula
Siemens a depus ofertă la licitația pentru 12 trenuri pe hidrogen în România. Pe ce rute vor circula
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că astăzi, 28 aprilie 2025, a avut loc ședința Comisiei de evaluare, ...
IBM va investi 150 de miliarde de dolari în Statele Unite în următorii cinci ani
IBM va investi 150 de miliarde de dolari în Statele Unite în următorii cinci ani
IBM va investi, în următorii cinci ani, 150 de miliarde de dolari în Statele Unite, inclusiv în facilităţi pentru producţia ...
Update: Producția a fost reluată la două centrale electrice din Portugalia. Compania portugheză REN susține că pana de curent a fost produsă de un fenomen atmosferic rar
Update: Producția a fost reluată la două centrale electrice din Portugalia. Compania portugheză REN susține că pana ...
Update: REN, compania responsabilă cu transportul energiei electrice şi gazelor naturale în Portugalia, a anunţat luni ...