CE iniţiază o consultare publică privind exploatarea unor combustibili printre care gazele de şist

Comisia Europeană (CE) organizează, până la 20 martie 2013, o consultare publică privind dezvoltarea pe viitor, în Europa, a unor proiecte de exploatare a combustibililor fosili neconvenționali cum ar fi gazele de șist, informează Reprezentanţa CE în România.
Economica.net - joi, 20 dec. 2012, 21:45
CE iniţiază o consultare publică privind exploatarea unor combustibili printre care gazele de şist

Astfel, toate persoanele, organizațiile și autoritățile publice interesate sunt invitate să își exprime opiniile asupra posibilelor ocazii și provocări care ar putea decurge din dezvoltarea unor astfel de proiecte și asupra celor mai bune metode de abordare a provocărilor identificate până în prezent.

Întrebările din cadrul materialelor de consultare acoperă aspecte precum oportunități și provocări la scară largă, posibile măsuri de reducere a riscurilor la adresa sănătății și a mediului, măsuri de creștere a transparenței operațiunilor și recomandări generale privind unele măsuri la nivelul UE. Materialele de consultare sunt disponibile în toate cele 23 de limbi oficiale ale UE.

Potrivit sursei citate, în trecut, explorarea și producția gazelor naturale și a petrolului în Europa se concentrau în principal asupra resurselor convenționale. Pe măsură ce oportunitățile pentru acest tip de extracție indigenă devin tot mai limitate, avansul tehnologic oferă noi posibilități pentru extracția de combustibili fosili neconvenționali precum gazele de șist, gazele de rocă și metanul din straturile de cărbune ale formațiunilor geologice a căror exploatare era, în trecut, prea complicată sau prea costisitoare, se mai arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

În acest context, CE are drept obiectiv să se asigure că dezvoltarea tuturor proiectelor privind exploatarea de combustibili fosili neconvenționali se realizează cu respectarea unor măsuri corespunzătoare de protecție a sănătății, a echilibrului climatic și ecologic, elaborate la un nivel maxim de claritate și previzibilitate juridică pentru cetățeni și operatori. Acest lucru, spun reprezentanţii Comisiei, va asigura valorificarea potențialelor beneficii economice și de securitate a energiei în condiții de siguranță, care nu prezintă riscuri pentru sănătatea umană sau pentru mediu.

Pe baza studiilor analitice efectuate începând cu ultima parte a anului 2011, Comisia Europeană va propune în 2013 un cadru pentru gestionarea riscurilor, abordarea deficiențelor de reglementare și asigurarea unui nivel maxim de claritate și previzibilitate juridică pentru operatorii de pe piață și cetățenii din întreaga UE, potrivit sursei citate.

Programul de guvernare al cabinetului Ponta II include şi obiectivul de a începe explorările pentru identificarea zăcămintelor exploatabile din şisturi bituminoase.

Te-ar mai putea interesa și
Rafinăria Petromidia își crește exporturile de carburanți până la cel mai mare nivel din ultimii șase ani
Rafinăria Petromidia își crește exporturile de carburanți până la cel mai mare nivel din ultimii șase ani
Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriilor grupului Rompetrol, Petromidia și Vega își va crește exporturile de carburanți în acest an. Piața internă rămâne însă prioritară....
Peste 75% dintre oamenii de știință americani se gândesc să părăsească SUA
Peste 75% dintre oamenii de știință americani se gândesc să părăsească SUA
Peste 75,3% dintre oamenii de știință din SUA se gândesc să părăsească țara în urma schimbărilor în cercetare ...
Începe construcția hotelului cu camere care se rotesc după soare. Investiția în prima fază este de trei milioane de euro
Începe construcția hotelului cu camere care se rotesc după soare. Investiția în prima fază este de trei milioane de euro
Primul landscape hotel din Europa care va avea camere rotative urmează să fie construit la Sadu, județul Sibiu. Lucrările ...
Danemarca nu apreciază  tonul folosit de JD Vance
Danemarca nu apreciază tonul folosit de JD Vance
Danemarca nu apreciază tonul folosit de vicepreședintele SUA JD Vance, care a criticat dur presupusa inacțiune a Danemarcei ...