Ce înseamnă Italia eurosceptică pentru România: incertitudine pe fondurile structurale, o nouă criză euro

Economica.net
03 06. 2018
3g24g2_12809300

„Bomba cu ceas” a Europei

Criza datoriilor de stat din UE a început în 2010 în Grecia, dar s-a terminat în Italia. Temerile din pieţele financiare legate de datoria statului italian, combinată cu o creştere economică cel mult anemică, aproape au demolat eşafodajul euro în 2011-2012.

Cu italianul Mario Draghi la cârmă, Banca Centrală Europeană a reuşit atunci să readucă lucrurile sub control, însă problema datoriilor şi economiei italienei a rămas în aer. Statul italian are datorii uriaşe, de 2.263 de miliarde de euro (131,8% din PIB), economia stagnează şi creează prea puţine locuri de muncă, ceea ce saltă rata şomajului şi pune presiune pe salarii, birocraţia rămâne greoaie şi aparatul bugetar sfânt, taxele sunt mari şi corupţia persistă, în special în jumătatea de sud a peninsulei. Sistemul bancar italian, unul dintre cele mai vechi din Europa, se clatină de ani buni şi rezistă la limita subzistenţei datorită sprijinului acordat de BCE.

E greu să atragi investiţii atunci când datoriile sunt până la cer, iar taxele mari – care umflă artificial costul cu forţa de muncă – şi birocraţia trag în jos competitivitatea.

Astăzi, criza economică din Italia a adus la putere o coaliţie de mişcări eurosceptice, care au câştigat alegerile de acum trei luni cu discursul că de vină pentru problemele ţării sunt Uniunea Europeană şi moneda euro.

De vină sunt refugiaţii., euro, finanţa globală

Nemulţumirea italienilor aminteşte de mesaje auzite, în ultimii ani, în multe state UE: industria a rămas în urmă, şi-a pierdut competitivitatea din cauza limitărilor impuse de reglementările europene şi de apartenenţa la euro. Sistemul european este părtinitor, înclină balanţa în favoarea Germaniei şi a modelului nordic. Clasa politică serveşte doar interesele băncilor şi nu are ochi decât pentru deciziile agenţiilor de rating. Ţara este încolţită de duşmani.

Neîncrederea şi ostilitatea faţă de imigranţi şi refugiaţi, care au jucat un rol decisiv în circul Brexitului, sunt inflamate de poziţia geografică a Italiei, aflată în prima linie de primire a valului migrator din Africa şi Orientul Mijlociu: italienii simt că Europa i-a lăsat să facă faţă singuri crizei umanitare, poate pe bună dreptate având în vedere atitudinea unui grup de state, în speţă central şi est-europene, faţă de cotele de preluare a refugiaţilor adoptate de Comisia Europeană.

 

Atunci când citim, în presa internaţională, despre învestirea premierului Giuseppe Conte, noul guvern şi coaliţia care îl susţine în parlament sunt descrise drept „populiste”. Fără a face procese de intenţie noii coaliţii de guvernare din Italia, mesajele din perioada campaniei electorale şi cele din timpul crizei politice din cele trei luni care s-au scurs de atunci pot corespunde unei strategii populiste, dar pot fi descrise riguros doar ca eurosceptice.

Scopul declarat al alianţei dintre Ligă şi Mişcarea 5 Stele, cele două formaţiuni care au preluat vineri puterea în Italia, este să aducă Italia pe o poziţie ostilă faţă de Uniunea Europeană, în special pe probleme de buget, şi să analizeze oportunitatea retragerii Italiei din zona euro. Totodată, coaliţia vrea un tratament mai puţin primitor pentru imigranţi şi refugiaţi şi o poziţie mai conciliatoare în relaţia cu Federaţia Rusă, supusă la mai multe runde de sancţiuni din partea UE după evenimentele din Ucraina din 2014.

Fără îndoială, noul guvern de la Roma va da noi bătăi de cap Bruxelles-ului, Parisului şi Berlinului, o nouă lovitură pentru proiectul european după Brexit, criza datoriilor de stat şi reorientarea politică eurosceptică a statelor central-est europene, în frunte cu Ungaria şi Polonia.

Ce înseamnă noua Italie pentru România

Dezbaterea privind noul buget UE pentru perioada 2021-2027 este încă la început, însă anumite aspecte sunt deja bătute în cuie. Brexitul înseamnă că contribuţia Marii Britanii va lipsi cu desăvârşire, ceea ce reduce semnificativ fondurile structurale disponibile statelor membre, inclusiv României.

De asemenea, UE vrea să condiţioneze alocarea fondurilor europene de criterii legate de consolidarea instituţiilor democratice şi respectarea statului de drept, adică separaţia puterilor în stat, independenţa justiţiei de politic, independenţa băncii centrale.

Italia este contribuitor net la bugetul UE şi are un cuvânt greu în negocierile europene, iar virajul spre o doctrină eurosceptică va influenţa negocierile pe fonduri structurale într-o direcţie nefavorabilă României, care oricum a reuşit să-şi dezvolte o serie de vulnerabilităţi interne faţă de noul context european.