Ce maşini aduce Mercedes în România anul acesta şi care sunt prognozele pentru piaţa auto

Economica.net
27 01. 2014
mercedes_cls_07624800

Billich, care a preluat mandatul de CEO şi preşedinte al Mercedes-Benz România în iunie 2013, a afirmat luni, la o întâlnire cu presa, că este suprinzător decalajul dintre vârful pieţei auto româneşti din anii 2007-2008 şi rezultatele din 2013, dar că există semne pozitive, cum ar fi tendinţa solidă de redresare a pieţei camioanelor, care a urcat cu aproape o treime în 2013 comparativ cu 2012, chiar dacă faţă de anul de referinţă 2008 scăderea este 59% (în 2012 faţă de 2008 scăderea a fost de 69%).

În segmentul automobilelor, Mercedes aduce în acest an în România două modele de volum – noua clasă C şi SUV-ul compact GLA, care vor susţine vânzările mărcii germane. Tot în 2014, Mercedes va lansa pe piaţa românească şi modelele S Coupe, CLS facelift, B facelift şi Clasa V.

 Mercedes GLA 2014 – PREVIEW

 

Şeful Mercedes-Benz România a declarat că redresarea pieţei camioanelor arată creşterea încrederii companiilor şi faptul că acestea investesc mai mult în afacerile lor, reprezentând un prim semn al revigorării pieţei auto, care se reflecta treptat şi spre segmentul vehiculelor comerciale uşoare (van-uri) şi spre cel al automobilelor.

Billich este de un optimist moderat în privinţa evoluţiei pieţei autohtone de autovehicule în 2014, excluzând o scădere şi aşteptându-se la o creştere rezonabilă, cu o singură cifră.

Conform datelor reprezentanţei Mercedes, piaţa autovehiculelor în 2013 a scăzut faţă de 2012 şi este în scădere cu 40% faţă de vârful din 2012, piaţa vehiculelor comerciale a scăzut şi ea faţă de anul precedent, iar faţă de 2008 consemnează o scădere de 71%, în timp ce piaţa camioanelor a crescut cu circa 30%, dar faţă de 2008 este în scădere cu 59%.

În segmentul său comparativ – cel premium, piaţa automobilelor a scăzut în 2013 cu 688 unităţi faţă de 2012, în timp ce Mercedes a vândut mai mult cu 253 unităţi, majorându-şi cota de piaţă cu 9 puncte procentuale.

Mercedes a realizat anul trecut o creştere de 15% a înmatriculărilor în România faţă de 2012 şi a ajuns la o cotă de piaţă de 36% în segmentul premium, situându-se pe primul loc, pe fondul succesului comercial al noilor modele CLA şi noua E Klasse.

Pe piaţa van-urilor, în segmentul său comparativ, a fost înregistrată o scădere de 618 unităţi în 2013, iar Mercedes a vândut cu 413 unităţi mai puţin decât în 2012, cota de piaţă diminuându-se cu 4,4 puncte procentuale. Cu o cotă de piaţă de 21,2%, Mercedes a rămas însă lider şi pe acest segment.

‘Piaţa românească de van-uri (vehicule utilitare uşoare – n.a.) depinde foarte mult de licitaţii, de cele guvernamentale şi cele private. La licitaţii, pierzi sau câştigi, nu există cale de mijloc’, a afirmat Billich, care a adăugat că succesul la o licitaţie de 200-300 de unităţi poate influenţa hotărâtor cota de piaţă în segment.

Pe piaţa camioanelor, în segmentul comparativ pentru Mercedes, vânzările au urcat cu 1.277 unităţi în 2013, iar Mercedes a vândut cu 363 de unităţi mai mult, majorându-şi cota de piaţă cu 3,5 puncte procentuale, la 20%, şi avansând de pe locul 4 pe locul 2. Pentru 2014, Mercedes ţinteşte poziţia de lider şi pe segmentul camioanelor.

Potrivit lui Billich, 90% din camioanele vândute în România sunt pentru transport internaţional, iar segmentul de vehicule specializate pentru lucrări de construcţii şi infrastructură nu este prea bine dezvoltat şi are un potenţial important de creştere.

În segmentul automobilelor, Mercedes aduce în acest an în România două modele de volum – noua clasă C şi SUV-ul compact GLA, care vor susţine vânzările mărcii germane. Tot în 2014, Mercedes va lansa pe piaţa românească şi modelele S Coupe, CLS facelift, B facelift şi Clasa V.

Boris Billich a luat contact prima dată cu piaţa românească în 1996, când a fost numit market manager pe segmentul de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare pentru regiunea Europei Centrale şi de Est, în cadrul sediului central al Mercedes-Benz.

Până în 2004, Billich a coordonat activităţile de diviziei de autovehicule comerciale uşoare şi camioane Mercedes-Benz în România. Înainte de revenirea în România, la mijlocul anului 2013, el a activat peste cinci ani pe piaţa rusă.

Comparativ cu 2004, a afirmat CEO-ul reprezentanţei Mercedes-Benz, România a realizat progrese impresionante în domeniul economic, politic şi social. Billich a mai spus că infrastructura rutieră din România s-a dezvoltat rapid, sunt autostrăzi bune, chiar dacă aude multe critici legate de acest subiect.