Ce ne așteaptă? Hidroelectrica a scos la vânzare energie electrică pentru primăvara-vara lui 2023 cu 390 de lei/MWh. Nu a cumpărat nimeni

Producătorul mizează pe un preț ridicat al energiei și în anii ce vin, dar furnizorii și traderii par a miza, cel puțin momentan, pe o scădere a acestuia și nu contractează încă energia scoasă acum la vînzare pentru livrare în viitor la aceste prețuri. Care sunt riscurile
Mihai Nicuţ - D, 05 sept. 2021, 21:51
Ce ne așteaptă? Hidroelectrica a scos la vânzare energie electrică pentru primăvara-vara lui 2023 cu 390 de lei/MWh. Nu a cumpărat nimeni

În data de 2 septembrie, Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a scos la vânzare pe piața de contracte bilaterale patru pachete de energie electrică, de tip bandă, cu livrare în perioada 1 aprilie-30 iunie 2023. Era vorba despre patru pachete de 5 MW, în total 43.680 MWh de energie electrică, o cantitate totuși mică. Hidroelectrica a oferit energia la un preț de 390 de lei/MWh, dar nu a avut nicio ofertă de răspuns de la vreun producător. Așadar, licitația a fost anulată.

Ce înseamnă acest lucru

Hidroelectrica își vinde cea mai mare parte a energiei electrice prin contracte încheiate pe piețele centralizate, cu livrare forward – adică pentru viitor. În acest caz, compania, mizând probabil pe faptul că prețurile energiei vor rămâne ridicate – prețul pieței depinde și de cotația din viitor a certificatelor de emisii, care s-au scumpit masiv în ultimii doi ani – a cerut un preț de 390 de lei, pentru energia ce urmează să o vândă peste un an și jumătate. Mult sau puțin? Mult dacă ne gândim la prețurile de la finalul anului trecut și cele din prima parte a acestui an, puțin dacă ne gândim la prețurile de acum – prețul este mai mic cu 50-60 lei/MWh față de tranzacțiile făcute în al doilea trimestru al acestui an. Și mai mic față de prețul tranzacțiilor pentru energie pentru 2022.

Nu a găsit însă niciun cumpărător la acest preț. Deci niciun furnizor sau trader nu a dorit să cumpere la 390 de lei/MWh energia cu livrare peste un an și jumătate, mizând probabil pe faptul că, până la acel moment, energia se va mai ieftini. Dacă au estimat bine, mai ales furnizorii, ei vor câștiga pentru că acea energie va fi cumpărată mai ieftin, cu efecte benefice pentru factura clienților. Dacă au estimat prost, și energia se va scumpi până atunci, vor fi obligați să cumpere din piață la prețuri mai mari, evident clienții lor urmând să plătească mai mult.

Hidroelectrica a mai vândut la începutul anului 2021 energie cu livrare în tot anul anul 2023. Atunci, pe fondul unor prețuri din piață mult mai mici decât acum, a găsit cumpărător, la prețul de 275 de lei/MWh. Deci cu mai mult de 100 de lei sub prețul cu care a încercat să vândă acum și nu a reușit.

Care este riscul

Totul depinde de anticiparea corectă a pieței. De-a lungul complicatului an 2020, spre exemplu, au fost anulate tranzacții în volum total de circa 3,4 TWh de electrică, potrivit informațiilor noastre, volum scos la licitație doar de Hidroelectrica, dar pentru care nu a s-a prezentat nimeni să cumpere, în primă fază. În medie, compania ceruse în acele licitații un preț de 250 de lei/MWh pentru energie cu livrare în acest an. Nimeni nu a vrut să cumpere atunci, în prima fază pentru că prețurile erau mai mici la acel moment, și au tot scăzut (prețul spot pentru tot anul a fost de circa 190 de lei, de exemplu) apreciind probabil că este scump și mizând pe faptul că prețul nu va crește atât în 2021. Din păcate, prețul a crescut mult peste acest nivel, iar cine a avut nevoie de energie în acest an a plătit mult mai mult pentru ea, inclusiv de la Hidroelectrica.

Te-ar mai putea interesa și
Portofoliul imobiliar al fraților Pavăl: câți bani fac proprietarii Dedeman din turnurile de birouri de peste 800 de milioane de euro
Portofoliul imobiliar al fraților Pavăl: câți bani fac proprietarii Dedeman din turnurile de birouri de peste 800 de ...
Portofoliul imobiliar de birouri al fraților Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, și-a continuat trendul de creștere în 2024, arată cifrele de afaceri ale firmelor care dețin......
UE şi SUA au convenit un acord comercial istoric
UE şi SUA au convenit un acord comercial istoric
Statele Unite şi Uniunea Europeană au convenit un acord comercial în urma întâlnirii pe care au avut-o duminică în ...
Bulgaria se confruntă cu peste 230 de incendii de vegetaţie
Bulgaria se confruntă cu peste 230 de incendii de vegetaţie
Bulgaria se luptă duminică cu 236 de incendii de vegetaţie în timp ce trece printr-un val de caniculă, cu temperaturi ...
Metoda inedită a unui retailer autohton de a-și motiva angajații. „Teambuilding-urile din 2024 de la Amsterdam și Bruxelles au energizat echipa”
Metoda inedită a unui retailer autohton de a-și motiva angajații. „Teambuilding-urile din 2024 de la Amsterdam și ...
Antreprenorul Gabriel Sandu, cel care a creat și vândut ulterior, în 2008, rețeaua de magazine GSM Proton către Vodafone ...