CE: Noul corp european de protecţie a frontierelor externe ale UE va putea fi operaţional din această vară

Noul corp european de gărzi de frontieră va putea fi operaţional din 'această vară' pentru a consolida protecţia frontierelor externe ale Uniunii Europene, grav afectate de fluxul de migranţi, a anunţat miercuri Comisia Europeană, după încheierea unui acord provizoriu între statele membre şi eurodeputaţi cu privire la acest proiect, relatează AFP.
Economica.net - mie, 22 iun. 2016, 14:32
CE: Noul corp european de protecţie a frontierelor externe ale UE va putea fi operaţional din această vară

Pentru ca nouă agenţie să fie creată şi să poată interveni la frontiera unui stat membru supus unei presiuni migratorii ‘disproporţionate’, cum este cazul Greciei, este nevoie ca Parlamentul European să aprobe acest proiect în sesiune plenară în luna iulie.

Construită pe bazele agenţiei europene de protecţie a frontierelor Frontex, noua entitate va avea competenţe extinse şi va dispune de personal permanent de o mie de membri, la orizontul lui 2020. Statele membre vor trebui să pună la dispoziţia noii agenţii cel puţin 1.500 de gărzi de frontieră, personal ce poate fi mobilizat rapid.

Acordul provizoriu la care au ajuns marţi statele membre şi Parlamentul European ‘arată că Europa este capabilă să acţioneze rapid şi decisiv pentru a face faţă provocărilor comune’, a afirmat preşedintele executivului european, Jean-Claude Juncker, într-un comunicat.

Calea este de acum deschisă pentru ca acest corp de gărzi de frontieră, propus la jumătatea lunii decembrie de Bruxelles, să fie ‘operaţional începând din această vară’, a estimat Comisia Europeană.

‘Nu este un remediu miraculos care să rezolve criza migranţilor’, a declarat negociatorul-şef pentru Parlament, Artis Pabriks (PPE, conservator), ‘însă este un prim pas vital’.

Negociatorii au menţionat unul dintre punctele cele mai sensibile ale propunerii Comisiei, care prevede ‘dreptul de intervenţie’ al gărzilor de frontieră într-o ţară supusă unei presiuni foarte mari.

‘Dacă un stat membru se opune unei decizii a Consiliului UE de a oferi asistenţă, alte state europene pot reintroduce controale temporare la frontierele interne’, a precizat Parlamentul European într-un comunicat separat.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...