CE Oltenia a plătit certificatele de emisii pentru anul trecut. A economisit 60 de milioane de euro

Economica.net
22 04. 2020
rovinari_termocentrala_86640000

Complexul Energetic Oltenia a achiziționat certificatele de CO2 aferente energiei electrice produse în anul 2019, înainte de termenul prevazut de Directiva EU ETS, arată compania într-un comunicat de presă postat pe site, fără a oferi alte detalii suplimentare.

Potrivit unor surse apropiate situației, certificatele au fost cumpărate la prețuri cuprinse între 16,5 euro și 21,5 euro pe certificat, în funcție de momentul achiziției. Din acest motiv, potrivi surselor noastre, compania a economisit circa 60-65 de milioane de euro din creditul pe care i l-a acordat în acest scop Guvernul la începutul anului. Nu este clar încă ce se va întâmpla cu acești bani, dacă ei vor fi returnați Ministerului de Finanțe, sau vor fi lăsați la dispoziția companiei pentru a fi folosiți de aceasta.

În contul producţiei de energie electrică a anului trecut, Complexul Energetic Oltenia trebuia să cumpere 16 milioane de certificate. Cumpărase doar patru din surse proprii, şi beneficiază de un împrumut de la stat, în valoare de 251 de milioane de euro, pentru a le cumpăra pe restul de 12 milioane.

Costul estimat de achiziţie a fost de 24 de euro pentru fiecare certificat,însă, cum au fost zile în care cotația scăzuse și la 15 euro, CE Oltenia a reușit să facă o economie substanțială.

Certificatele de emisii sunt cumpărate de companiile din industrie, în special de producătorii de energie electrică ce folosesc combustibili fosili şi emit ca atare gaze cu efect de seră, pentru a-şi putea desfăşura activitatea.