CE Oltenia a vândut iar o cantitate semnificativă de energie cu livrare în 2022. Cumpărător este, aproape exclusiv, același român

Complexul Energetic Oltenia a încheiat, pe piața contractelor bilaterale a OPCOM, nu mai puțin de 10 contracte de vânzare de energie electrică, cu livrare în 2022, doar azi. Iar cumpărător este aceeași Tinmar Energy, care și-a adjudecat nouă din cele zece contracte.
Mihai Nicuţ - lun, 05 apr. 2021, 16:31
CE Oltenia a vândut iar o cantitate semnificativă de energie cu livrare în 2022. Cumpărător este, aproape exclusiv, același român

CE Oltenia a scos la vânzare energie electrică bandă, cu livrare în perioada 1 iulie-31 decembrie 2022, în zece pachete, câte 5 MW putere orară, în data de 5 aprilie, pe platforma PCCB-LE Flex, conform datelor OPCOM. Toate contractele au fost adjudecate, la prețuri cuprinse între 287 și 289 de lei/MWh. Așadar, producătorul de energie pe bază de cărbune a vândut, doar azi, 220 GWh din producția semestrului doi al anului trecut.

Din cele zece pachete, unul a fost adjudecat de CEZ Vânzare, și restul de Tinmar Energy, una dintre cele mai mari companii private de energie din România, cu o cifră de afaceri de 410 milioane de euro în 2019. Controlată de omul de afaceri Augustin Oancea, Tinmar a avut anul trecut o cotă de 6,26% din piața furnizării de energie electrică la clienții finali, conform ultimelor rapoarte ale ANRE.

Nu este pentru prima dată când Tinmar cumpără energie de la CE Oltenia cu livrare în viitor. În ultima săptămână din martie, CE Oltenia a scos la vânzare energie cu livrarare și mai departe în viitor, până în anul 2025, iar Tinmar a fost cumpărătorul aproape exclusiv. A contractat energie de la CE Oltenia de ordinul TWh, după cum puteți vedea aici:

Cărbunele nu se predă: Avalanșă de contracte încheiate de CE Oltenia, cu livrare de energie până în 2025. Cumpărător este, aproape exclusiv, un român

De ce are nevoie de CEO de contracte pentru viitor

CE Oltenia este într-o situație dificilă, în condițiile în care planul de restructurare al companiei, care cuprinde inclusiv ajutoare de stat pentru plata certificarelor de emisii, este încă în analiza Comisiei Europene. Ca să îl aprobe, Comisia trebuie să vadă că CE Oltenia are capacitatea de a genera venituri din activitatea sa în piața de energie.

Lăcrămioara Diaconu-Pințea, membru al directoratului CE Oltenia a explicat cu puțin timp în urmă că societatea a început să contracteze energia în avans până în anul 2025, aceasta fiind o dovadă arătată Comisiei Europene că planul de restructurare, aflat acum în investigația Comisiei, este viabil.

“Au vrut să vadă că în spatele acelei contribuții proprii (veniturile generate de CEO cu care să se susțină activitatea companiei – n.red.) există contracte. Aceste înseamnă vânzare de electricitate pe termen lung până în 2025. Noi, de la începutul anuliui, am început să vindem pe OPCOM pe termen lung și scurt, dar am început să implementăm și acel plan de acțiune, pe care l-am descris Comisiei încă din toamnă, care ne permite încheierea de contracte bilaterale pe termen lung, acele PPA de care vorbește toată lumea”, a spus Pințea.

CE Oltenia urmează să primească un grant de la Guvern, în valoare de circa 241 de milioane de euro, pentru plata certificatelor de emisii aferente producției de energie electrică a anulu 2020, până când Comisia Europeană aprobă planul de restructurare. Plan care, în ultima sa variantă, presupune o reducere și mai drastică a capacității instalate în viitor în grupurile pe cărbune din Oltenia, după cum puteți citi aici:

Surpriză: CE Oltenia rămâne cu doar două grupuri pe cărbune, la Rovinari, în total 660 MW din cei 3.700 de acum

Te-ar mai putea interesa și
Fitch a menținut ratingul Băncii Transilvania la „BBB-” cu perspectivă negativă
Fitch a menținut ratingul Băncii Transilvania la „BBB-” cu perspectivă negativă
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat joi ratingul de emitent pe termen lung al Băncii Transilvania la "BBB-", precum şi ratingul de viabilitate a băncii la "bbb-", anunță......
ANAR anunță că distribuția apei către consumatorii din Prahova se va realiza progresiv, conform procedurile tehnice obligatorii, iar demersul încă nu a început
ANAR anunță că distribuția apei către consumatorii din Prahova se va realiza progresiv, conform procedurile tehnice ...
Distribuţia apei către consumatori în judeţul Prahova se va realiza progresiv, conform procedurilor tehnologice obligatorii, ...
Cea mai mare finanțare pentru transportul public din București. Ce investiții se vor face cu 400 de milioane de euro
Cea mai mare finanțare pentru transportul public din București. Ce investiții se vor face cu 400 de milioane de euro
Stelian Bujduveanu, primar interimar al Capitalei, a anunțat joi că a semnat cea mai mare finanțare europeană destinată ...
Ministerul Finanţelor a planificat să împrumute în decembrie peste 5,17 miliarde de lei de la bănci. Suma este semnificativ mai mică față de împrumuturile din noiembrie
Ministerul Finanţelor a planificat să împrumute în decembrie peste 5,17 miliarde de lei de la bănci. Suma este semnificativ ...
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna decembrie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de ...