CE Oltenia continuă demersurile pentru grupul nou pe cărbune de la Rovinari, în ciuda recomandărilor Comisiei Europene

Complexul Energetic Oltenia nu renunţă la ideea construirii grupului termo nou, pe cărbune, de 600 MW, de la Rovinari. La şedinţa AGA din iulie, acţionarii vor aproba mandatul pentru primele negocieri cu investitorul chinez.
Mihai Nicuţ - mar, 25 iun. 2019, 18:26
CE Oltenia continuă demersurile pentru grupul nou pe cărbune de la Rovinari, în ciuda recomandărilor Comisiei Europene

Iată ce scrie în convocatorul AGA:

„Aprobarea accordării mandatului de negociere Comisiei numite pentru negocierea clauzelor Contractului de Furnizare Cărbune pentru noul grup energetic de 600 MW ce urmează a fi încheiat între Societatea de Implementare şi Societatea Complexul Energetic Oltenia SA.

Nota de informare privind negocierea clauyelor Contractului de Superficie, Uz şi Servitute pentru noul grup energetic de 600 MW ce urmează a fi încheiat între Societatea de Implementare şi Societatea Complexul Energetic Oltenia SA”

Noul grup pe cărbune de la Rovinari, care urmează să fie realizat în parteneriat cu China Huadian Group, este o investiţie de circa un milliard de euro, care apare ca prioritate inclusiv în Strategia Energetică Naţională. Primele negocieri au început în anul 2012, discuţiile au fost întrerupte în 2016 şi au fost reluate la finalul anului trecut.

Comisia Europeană a cerut recent României să revizuiască planul integrat de energie şi mediu trimis în prima sa formă Bruxelles-ului, ]n sensul creşterii de la 27,9% la 34% a ţintei ponderii regenerabilelor în consumul de energie al ţării, la orizontul anului 2030.

„Întreg sectorul energetic trece prin şocuri uriaşe, iar noi, România, suntem supuşi la unul dintre cele mai mari, să zicem, teste de stres, în sensul că decizia de acum două zile a Uniunii Europene de a ridica procentul la 34% energie regenerabilă din totalul energiei înseamnă că vom pune între paranteze cu o viteză uriaşă cărbunele”, a declarat, după recomandarea Comisiei, Iulian Iancu, parlamentar PSD, şeful Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, pe unde trec toate propunerile de lege referitoare la sectorul energetic.

Te-ar mai putea interesa și
173 de agenți economici de pe litoral au fost verificați de ANPC în perioada 21 – 25 iulie, dintre care 146 au fost amendați. Au fost dispuse și alte sancțiuni
173 de agenți economici de pe litoral au fost verificați de ANPC în perioada 21 – 25 iulie, dintre care 146 au fost ...
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a anunșat astăzi că, în perioada 21.07- 25.07.2025, comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025 au efectuat verificări la 173......
Autostrada A1 Sibiu – Pitești, „secțiunea 6”: Lucrările pentru modernizarea a peste 13 kilometri din DN 73C, estimate la peste 100 de milioane de euro
Autostrada A1 Sibiu – Pitești, „secțiunea 6”: Lucrările pentru modernizarea a peste 13 kilometri din ...
Lucrările pentru lotul 2 al legăturii A1 Sibiu - Pitești cu Râmnicu Vâlcea, cunoscută ca "secțiunea 6", sunt estimate ...
Diana Buzoianu, despre HG privind reorganizarea Romsilva: Transparența nu este o bifă. Scopul este de aduna toate propunerile obiective. Am primit sute de mesaje
Diana Buzoianu, despre HG privind reorganizarea Romsilva: Transparența nu este o bifă. Scopul este de aduna toate propunerile ...
Sute de mesaje au fost primite în urma punerii în transparenţă decizională a Hotărârii de Guvern privind reorganizarea ...
ANM: Canicula cuprinde toată România sâmbătă. Cod roșu în Banat, Oltenia, parte din Muntenia și Dobrogea. Cod roșu de caniculă în București și cinci județe din Muntenia de duminică dimineață până luni
ANM: Canicula cuprinde toată România sâmbătă. Cod roșu în Banat, Oltenia, parte din Muntenia și Dobrogea. Cod roșu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod roşu de caniculă, val de căldură persistent ...