CE Oltenia nu va fi sprijinit prin „taxa de adecvanță”, avansată de vechiul Guvern

Complexul Energetic Oltenia nu va sprijinit prin impunerea unei taxe care să fie plătită de toți consumatorii, așa cum ar fi dorit fostul Guvern PSD, spune Ministerul Economiei, care însă spune că va urmări îndeaproape cum va fi implementat actualul program de restructurare.
Mihai Nicuţ - lun, 17 feb. 2020, 09:29
CE Oltenia nu va fi sprijinit prin

“Nu este în discuții la Minister, nu a fost asumată. A fost o propunere avansată de fostul secretar de stat Doru Vișan, nu discutăm despre acest lucru”, a spus ministrul Virgil Popescu, răspunzând la o întrebare a noastră pe această temă.

Ministrul a spus însă că a trimis Comsiei Europene propunerea ajutorului de salvare de circa un sfert de miliard de euro și că se așteaptă la un răspuns pozitiv, după care va urmări cum se va derula programul de restructurare asumat de companie.

“Trebuie să fim foarte atenți la căprbune, CEO are 25 la sută din piața de electricitate. Nu putem scoate această producție de energie electrică fără să punem ceva în schimb”, a spus ministrul, prezent la Zf Power Summit. El a reamintit despre planul de restructurare, despre care a amintit că presupune conversia de pe cărbune pe gaz a unor grupuri, alături de instalarea de panouri fotovoltaice.

“Este un plan foarte clar, ce se va întâmpla cu procedura de restructurare până în 2026. Atunci emisiile de carbon se vor reduce cu 50%. Nu va fi ușor, dar ne vom ține de acest lucru. Voi urmări îndreaproape acest plan de restructurare. Vă asigur că lucrurile vor fi duse până la capăt, de data aceasta, că altfel nu se mai poate”, a spus minstrul.

Fostul Guvern intenționa să promoveze o schemă de sprijin pentru CE Oltenia, prin care, timp de zece ani, toți consumatorii români ar fi urmat să plătească până la 10,5 miliarde de lei, pentru a susține compania, afectată sever de creșterea costurilor cu certificatele de emisii pe care trebuie să le cumpere pentru a produce energie electrică.

Impactul la consumator ar fi fost următorul: 0,033 lei/kWh (adică 3,3 bani) în primul an, 2020, urmând ca acesta să scadă gradual, până la 0,002 lei/kWh în anul 2030.

Din acești bani, CEO ar fi urmat să plătească, an de an, o parte din certificatele de emisii (nu toate) pe care este obligată să la achiziționeze de pe bursa europeană EEX pentru a putea produce energie electrică. Modelarea arată că, în decursul celor zece ani, CEO va plăti din sursele sale proprii 78,8 milioane de certificate, iar din banii strânși din această schemă de sprijin diferența de 67,7 milioane, cifre la care s-a ajuns în urma prognozării producției de energie electrică a Complexului în următorii zece ani.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul tbi bank a crescut cu 22% în primul trimestru din 2025
Profitul tbi bank a crescut cu 22% în primul trimestru din 2025
tbi bank a înregistrat un profit net consolidat de 14 milioane de euro în primul trimestru al anului 2025, în creştere cu 22% faţă de nivelul de 11,6 milioane de euro din perioada similară a......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: S-a deschis circulația pe încă 14,57 km. România are de astăzi 1300 de km de drum de mare viteză
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: S-a deschis circulația pe încă 14,57 km. România are de astăzi 1300 de km ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a deschis traficul pe ultimii kilometri ai secțiunii 5 Pitești ...
Cinci măsuri fiscale fundamentale pentru a reechilibra finanțele publice ale României – Romanian Economic Monitor
Cinci măsuri fiscale fundamentale pentru a reechilibra finanțele publice ale României – Romanian Economic Monitor
România nu mai are luxul de a amâna reforma fiscală şi consolidarea bugetară, consideră echipa Romanian Economic Monitor ...
BCE spune că va reduce birocrația pentru bănci, dar acestea nu pot aștepta dereglementări majore
BCE spune că va reduce birocrația pentru bănci, dar acestea nu pot aștepta dereglementări majore
Banca Centrală Europeană va reduce birocrația pentru creditori, în zone ca răscumpărările de acțiuni și noile numiri, ...