CE Oltenia plusează și câștigă: a vândut energie electrică pentru 2025 cu peste 580 de lei/MWh

Complexul Energetic (CE) Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a vândut pe una dintre piețele de contracte bilaterale energie electrică cu livrare anul viitor și la peste 580 de lei/MWh.
Mihai Nicuţ - mie, 21 aug. 2024, 22:05
CE Oltenia plusează și câștigă: a vândut energie electrică pentru 2025 cu peste 580 de lei/MWh

CE Oltenia a scos la vânzare în 21  august, pe piața de contracte bilaterale – versiunea Licitație Extinsă Flex, șapte pachete de energie electrică cu livrare bandă, la o puteri de 5 și 10 MW, pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2025. În total 50 MW bandă sau circa 435 GWh.

CE Oltenia a mai scos la vânzare energie cu livrare în tot anul 2025 acum două săptămâni, la 6 august. Atunci a scos patru pachete de energie electrică cu livrare bandă, la o putere de 5 MW, solicitând, de fiecare dată, cel puțin 550 de lei/MWh. A avut succes atunci, obținând prețuri între 552 și 554 de lei/MWh.

Probabil încurajat de succesul de atunci, CE Oltenia a plecat acum la licitații cu prețuri de 565 și 570 de lei/MWh, pentru o cantitate mult mai mare de energie de vândut. Deci un plus de 15-20 de lei/MWh solicitat față de ce ceruse acum două săptămâni.

A avut succes și de această dată, reușind să încheie licitațiile la prețuri cuprise între 573 și 583 de lei/MWh. Au depus mai mulți oferte de cumpărare, inclusiv cei mai mari doi furnizori pe piața casnicilor din România, PPC și Electrica Furnizare, dar pachetele au fost cumpărate de Nova Power and Gas, firma omului de afaceri român Teofil Mureșan, și de sucursala din România a nemților de la E.On, firma de furnizare E.On Energie România,

Luna trecută, pe fondul temperaturilor caniculare, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a dat de înțeles că închiderea grupurilor pe cărbune ale CE Olenia va fi amânată, pentru că sunt întârzieri în proiectele centrallelor pe gaze care ar fi trebuit să înlocuiască centralele pe cărbune.

„În planul de restructurare de la Complexul Energetic Oltenia chiar aceasta a fost abordarea: închiderea treptată a grupurilor pe cărbune şi trecerea lor în rezervă (o parte dintre grupuri trec în rezervă), dar să existe grupurile de gaz de la Işalniţa şi Turceni, care înseamnă 850 MW, respectiv 478 MW. Aceste grupuri pe gaz prezintă anumite întârzieri, iar astăzi am fost într-o vizită de lucru la Işalniţa şi acolo avem un avans. Ne dorim ca în toamnă să avem depunerea ofertelor, clarificări, să sperăm că nu vor fi contestaţii şi o atribuire de contract până la finalul acestui an, ceea ce ar permite ca în 2027, cu spirjinul Transgaz, să putem avea pus în funcţiune grupul pe gaz la Işalniţa. La Turceni sunt întârzieri şi mai mari în acest moment.

Deci trebuie o corelare între închiderea grupurilor pe cărbune şi punerea în funcţiune a grupurilor pe gaz. Pentru că asta înseamnă producţie în bandă: nu poţi să înlocuieşti cărbunele cu panouri fotovoltaice sau cu centrale eoliene. Nu au acelaşi profil de producţie: una este producţia în bandă, alta e producţia intermitentă”, a spus ministrul Energiei.

În această toamna ar urma să intre în producție și grupul 5 de la Rovinari, retehnologizat.

CE Oltenia este controlată de stat, prin Ministerul Energiei.

Citește și:

Hidroelectrica a vândut energie cu livrare în vârf pentru tot anul viitor. Prețul a crescut cu aproape 100 de lei/MWh în nici trei luni

Te-ar mai putea interesa și
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca Turcan (PNL), Cătălin Drulă (USR), secretarii - Claudia Mihalcea (PSD),......
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...