CE: Orice extindere a termenului de ieşire a Marii Britanii din UE necesită aprobarea tuturor statelor membre

Dacă Marea Britanie va solicita o extindere a termenului de retragere din Uniunea Europeană, va fi nevoie de "acordul unanim" al statelor membre, a afirmat joi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, citat de dpa.
Economica.net - joi, 14 mart. 2019, 19:28
CE: Orice extindere a termenului de ieşire a Marii Britanii din UE necesită aprobarea tuturor statelor membre

„Statele membre vor fi cele care vor analiza o astfel de cerere, dând prioritate necesităţii de a asigura funcţionarea instituţiilor UE şi luând în considerare motivele ei, precum şi durata unei posibile prelungiri”, a adăugat purtătorul de cuvânt, notând că preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, este „în contact constant cu toţi liderii”.

Liderii UE urmează să se întâlnească la Bruxelles la 21-22 martie, când este de aşteptat să ia o decizie privind extinderea termenului pentru Brexit dincolo de data prevăzută actualmente, 29 martie.

Parlamentul britanic a aprobat joi seară moţiunea prin care guvernul condus de Theresa May cere o amânare a Brexitului după data de 29 martie, amânare care mai trebuie însă acceptată şi de liderii europeni. În textul moţiunii este menţionat că dacă până pe 20 martie Camera Comunelor aprobă un acord privind Brexitul, atunci executivul va solicita Uniunii Europene o scurtă amânare a retragerii din UE, până la 30 iunie, pentru ca în acest timp să fie adoptată legislaţia necesară ieşirii din blocul comunitar. Dacă impasul persistă şi nu se reuşeşte votarea unui acord până pe 20 martie, atunci se va solicita Bruxelles-ului o amânare mai lungă a Brexitului.

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în timp ce exporturile s-au înjumătăţit, arată datele publicate miercuri de......
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – raport BCE
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte a veniturilor lor, refăcând avuţia pierdută ...
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă altceva după 35 de ani
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă ...
Preşedintele USR, Elena Lasconi, consideră că, indiferent de data alegerilor prezidenţiale, politicienii de la putere ...