Ce pericol mai reprezintă Ucraina pentru piața agricolă românească

În septembrie, exporturile de produse agricole ale Ucrainei erau la nivelul lui 2021, iar producțiile de cereale din acest an sunt, exceptând secara, cu până la 38% mai mici decât anul trecut. În plus, traderii au limită de export la grâu și, de luna acesata, ar trebui să se țină cont de prețurile minime de export, tarife sub care vânzătorii nu mai pot coborî.
Alina Stanciu - mie, 06 nov. 2024, 22:20
Ce pericol mai reprezintă Ucraina pentru piața agricolă românească

Ucraina va livra lumii în acest an comercial 17,8 milioane de tone de porumb, cu 38% mai puțin decât s-a livrat anul trecut, din estimările autorităților locale, 15,2 milioane de tone de grâu, cu 18% mai puțin decât anul trecut, 2 milioane de tone de orz, cu 19% mai puțin decât în 2023/2024 și 10.000 de tone de secară, cu 400% mai mult decât cu un an în urmă, arată un ultim raport USDA care a inclus estimări ale autorităților locale și care ia în considerare faptul că nu se vor produce schimbări majore în rețeaua energetică națională și în infrastructura porturilor comerciale.

Capacitatea Ucrainei de a-și exploata în mod independent porturile din regiunea Odesa, care gestionează marea majoritate a exporturilor agricole, este principala forță din spatele dinamicii  exporturilor care au crescut cu 10% în cadrul coridorului ucrainean pentru cereale (octombrie 2023 – septembrie 2024), în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent, când transporturile se efectuau în principal sub auspiciile inițiativei privind cerealele din Marea Neagră.

Acum, transporturile prin porturile de la Marea Neagră reprezintă cea mai rentabilă opțiune pentru Ucraina, în comparație cu transportul terestru (pe calea ferată și cu camionul). Odată cu repunerea în funcțiune a porturilor din regiunea Odesa, Ucraina și-a redus stocurile de cereale acumulate începând cu 2021/22, astfel că, pentru anul comercial 2024/2025, estimările indică existența unei cantități finale de 2,1 milioane de tone pe stoc, la fel ca în  2023/2024 când s-a raportat o scădere cu 82% față de 2022/23.

De altfel, lipsa stocurilor este și principalul factor care a dus la scăderea volumului exporturilor de cereale din iulie până în septembrie 2024.

În iunie 2024, exporturile de cereale ale Ucrainei ejunseseră sub pragul de 5,3 milioane de tone pe lună, cât exportau traderii înainte de război, în 2021, pentru ca în septembrie să atingă din nou acest nivel.

Un alt factor de analizat este prețul practicat pentru cerealele ucrainene, având în vedere că, momentan, acesta are cel mai mare impact asupra afacerilor locale, influențând sumele cu care fermierii români își vând marfa.

Și aceasta pentru că, până în decembrie 2024, România nu poate importa cereale din Ucraina decât în cadrul unui sistem de licențiere. Mai exact, până la 31 decembrie anul acesta, este în vigoare Ordonanţa de urgenţă (nr. 84/2023) privind instituirea unui mecanism de consultare şi reacţie coordonată în contextul implementării sistemului de autorizare la export introdus de Ucraina pentru produsele agricole, act normativ care limitează semnificativ importurile de cereale  (grâu, porumb, rapiță, floarea-soarelu, fâină de grâu) și anumite produse alimentare (zahăr, carne de pui, ouă) din Ucraina  prin faptul că acestea sunt permise doar sub condiția unor licențe emise de autorități.

Ca exemplu, potrivit sursei citate, orzul a fost cel mai ieftin furaj disponibil pe piață ucraineană din cauza exporturilor reduse, iar trendul continuă și  în 2024/25.

„Prețurile interne (din Ucraina – n.red.) ridicate sunt un alt factor care contribuie la ritmul mai lent decât se preconiza al exporturilor începând cu iulie 2024”, se mai specifică în raport.

Amintim că, în august 2024, Ucraina a instituit prețuri minime de export pentru anumite mărfuri în vrac, inclusiv cereale, semințe oleaginoase, uleiuri și făină vegetale, nuci și miere, măsura urmând să intre în vigoare luna aceasta.

„Exporturile de produse enumerate sunt interzise atunci când prețul contractual este mai mic decât prețul minim de export”, se arată în decizie.

De asemenea, pe 15 iulie 2024, Ministerul ucrainean al Agriculturii a semnat un memorandum de înțelegere  cu organizațiile comerciale și industriale ucrainene cu intenția de a se stabili un plafon pentru exporturile de grâu pentru anul de comercializare local 2024/25 (iulie 2024 – iunie 2025).

La 3 septembrie 2024, Ministerul a anunțat însă că, printr-un act adițional la memorandum, se va impune un plafon de export de 16,2 milioane de tone pentru grâu, cantitatea fiind de altfel mai mică decât posibilitățile de export anunțate (17,8 milioane de tone).

Ucraina a produs în acest an agricol (2024/2025)  22,3 milioane de tone de grâu, o cantitate similară cu cea de anul trecut, în timp ce cantitățile de orz, de 5,5 milioane de tone în total, au scăzut cu 5% față de anul trecut, iar producția de porumb (care nu este certă încă) este estimată la 23,3 miliioane de tone, în scădere cu 25 % în comparație cu anul precedent, an în care recolta Ucrainei a fost excepțională, cu a doua cea mai mare producție de porumb din ultimul deceniu, potrivit unei analize a USDA.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Compania sud-coreeană LIG Nex1 a fost eliminată din licitația organizată de MApN pentru achiziția de sistene de apărare antiaeriană
Compania sud-coreeană LIG Nex1 a fost eliminată din licitația organizată de MApN pentru achiziția de sistene de apărare ...
LIG Nex1 Co., o importantă companie sud-coreeană din sectorul apărării, a fost eliminată de la licitaţia pentru cumpărarea de sisteme de apărare antiaeriană cu rază scurtă şi foarte......
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată țara până pe 27 decembrie
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată ...
Regimul termic diurn va avea oscilaţii de la o zi la alta în majoritatea regiunilor, până spre sfârşitul acestui an, ...
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor ...
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...