CE: Preţurile la alimente şi energie vor determina o creştere a inflaţiei în România, în 2013

Economica.net
22 02. 2013
alimente_86979500

Presiunile pe termen scurt ale preţurilor au crescut semnificativ din vară, aducând inflaţia la un vârf de 5,4% în septembrie anul trecut, din cauza creşterii preţurilor la alimente şi a efectului asociat cu deprecierea ratei de schimb a leului, se precizează în evaluarea executivului comunitar.

În conformitate cu dereglementarea preţurilor la energie pentru consumatorii casnici şi industriali, în prezent subvenţionate, acestea vor exercita presiune asupra inflaţiei în perioada 2013-2014, scrie Agerpres.

De asemenea, creşterile de preţuri la produsele alimentare ar urma să rămână importante în prima jumătate a lui 2013. Pe de altă parte, datorită refacerii modeste a economiei, presiunile provocate de eventuale creşteri salariale vor rămâne modeste.

Conform previziunilor CE, inflaţia medie anuală va fi de 4,6% în 2013 şi 3,3% în 2014, urmând să crească din nou la 3,5% în 2015.

Pe de altă parte, se apreciază în previziunile CE, riscurile pentru perspectiva inflaţiei pe termen scurt sunt în general echilibrate. Acestea sunt legate de o eventuală continuare a deprecierii cursului de schimb al leului şi de creşteri mai mari decât anticipate ale preţurilor la utilităţi. Pe de altă parte însă, o refacere economică a României mai redusă ca ritm decât se anticipează ar avea un efect dezinflaţionar, estimează CE.