Ce profit a făcut Şantierul Naval Orşova în primele trei luni din acest an

Şantierul Naval Orşova a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit brut de 651.462 lei, cu 18% peste cel prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli, de 550.000 lei, conform raportului remis luni Bursei de Valori Bucureşti, transmite Agerpres.
Economica.net - lun, 11 mai 2015, 16:16
Ce profit a făcut Şantierul Naval Orşova în primele trei luni din acest an

În perioada similară a anului trecut, SNO a obţinut un profit brut de peste 1,213 milioane lei.

Veniturile operaţionale ale societăţii au crescut în perioada menţionată cu 39,6%, la 13,12 milioane lei, în special datorită veniturilor suplimentare realizate din livrarea unor nave care la 31 decembrie 2014 erau în stare avansată de execuţie.

La 31 martie 2015, SNO avea contractate credite bancare în valoare de 3,528 milioane lei, care, potrivit reprezentanţilor companiei, au fost rambursate în totalitate în cursul lunii aprilie, ca urmare a încasării banilor pentru navele livrate.

Cheltuielile de investiţii au totalizat în primele trei luni 690.670 lei, faţă de 1,12 milioane lei prevăzuţi în BVC (indice de realizare de 62%).

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...