Ce propune cel mai mare administrator de fonduri mutuale noului director al Bursei
„Atragerea la bursă prin emisiuni de obligaţiuni corporatiste este mai potrivită pentru profilul actual al antreprenorului român, care cedează cu greu o parte din decizia asupra destinelor companiei lui, prin emisiune publică de acţiuni“, spune Dragoş Neacşu, preşedintele Erste Asset Management Romania (EAM).
Erste Asset Management Romania (EAM) administrează fondul mutual BCR Obligaţiuni, cel mai mare din România şi unul dintre cele mai mari din regiune.
BCR Obligaţiuni concentrează, pentru aproape 95.000 de investitori, active nete de 3,255 miliarde de lei. A rezultat în urma uneia dintre cele mai mari fuziuni din ultimii ani din România, cu fondul BCR Monetar.
Erste Asset Management este unul dintre cei doi lideri autoritari ai pieței și este cel mai mare administrator de fonduri mutuale, cu o cotă de piață de peste 36%, pe acest segment, dintr-un total al activelor nete de peste 7,9 miliarde de lei.
Liderul celei mai mari firme de administrare de fonduri mutuale consideră că dezvoltarea bursei nu trebuie „să reinventeze nimic nou. Antreprenorilor le vine greu să accepte condiţiile de transparenţă şi de raportare către piaţă, impuse după emisiunea publică de acţiuni. La emisiunea de obligaţiuni aceste condiţii sunt mai blânde şi antreprenorii ar putea vedea că transparenţa nu le face rău şi ar putea ajunge şi la emisiune de acţiuni“, explică Dragoş Neacşu.
Calea emisiunilor de obligaţiuni corporatiste ar putea fi dublată de programul de listări ale statului, „dar în absenţa acestora, calea obligaţiunilor este cea firească de dezvoltare a bursei, mai ales “, a adăugat preşedintele Erste Asset Management.
„Eu unul nu mai vreau ca bursa să stea cu mâna întinsă la stat. Ca administrator de investiţii nu mai vreau să aştept indefinit de mult de la stat să-şi respecte promisiune. De 10 ani, dacă nu de mai mult timp, guvernele fac strategii de listare a marilor companii de stat şi cu ce rezultate?! Şi nu mai văd rostul nici al conferinţelor privind finanţarea prin bursă, atâta vreme cât din mediul privat, cu sprijinul autorităţii pieţei, desigur, nu vin proiecte viabile“, a mai spus Dragoş Neacşu.
Pentru ca planul lui Neacşu să reuşească „nu este suficientă, însă, disponibilitatea noastră, la Erste Asset Management, sau a altora ca noi, ci este nevoie şi de implicarea oficialilor şi factorilor influenţi ai Bursei, care ar trebui să modifice Codul Bursei, astfel încât aceasta să găzduiască o platformă de tranzacţii, Platforma Antreprenorului Român.
Ar mai fi nevoie, desigur şi de avizarea cu operativitate a schimbărilor de către autoritatea pieţei, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, „cu operativitate, pentru că antreprenorii urăsc cel mai mult birocraţia“.
„Propunerea pe care o fac acum directorului desemnat al Bursei de Valori Bucureşti şi colegului meu Victor Cionga este de fapt unul dintre proiectele pe care Fundaţia Romanian Busienss Leaders (RBL), le propune penrtu dezvoltarea României“, a declarat Dragoş Neacşu.
Din RBL fac parte 200 dintre cei mai importanţi antreprenori, oameni de afaceri şi personalităţi ale lumii financiare româneşti.