Ce răspunde CNVM la întrebarea: de ce creşte numărul de posturi, deşi investitorii pleacă

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), autoritatea pieţei de capital şi-a sporit numărul de posturi până la 260, deşi numărul de investitori activi la bursă sunt de circa 3000,  pentru că, de la data ultimei modificări, România a aderat la UE, potrivit răspunsului la întrebările ECONOMICA.NET.
Adrian N. Ionescu - vin, 05 oct. 2012, 14:09
Ce răspunde CNVM la întrebarea: de ce creşte numărul de posturi, deşi investitorii pleacă

 Întrebarea ECONOMICA.NET, adresată CNVM, a sunat astfel:

„Cum comentaţi creşterea numărului maxim de angajaţi la 260, în condiţiile în care, potrivit oficialilor bursei, sunt mai puţin de 1.000 de investitori activi şi, ca urmare, recent, unul dintre cei mai mari intermediari, ING, şi-a desfiinţat departamentul de tranzacţii bursiere“.

Am folosit în întrebare, estimarea unui membru al conducerii Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Statistica de mai sus a investitorilor este media conturilor de cumpărare lunare de la Bursa de Valori Bucureşti, adică a celor care au făcut fie şi numai o cumpărare pe lună.

 În realitate numărul investitorilor cu adevărat activi sunt de „câteva sute“, adică sub 1.000, potrivit oficialului BVB. Adică, un supraveghetor CNVM urmăreşte 3 investitori. Sau cel mult 11, într-o lună.

Răspunsul CNVM a venit cu o zi întârziere.

Iată răspunsul CNVM (diacriticele ne aparţin):

„Regulamentul CNVM nr. 8/20 12 pentru modificarea Regulamentului nr. 112004 a fost adoptat în vederea îndeplinirii atribuţiilor suplimentare ce revin Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, în calitatea sa de autoritate naţională de supraveghere şi de membră a ESMA (European Securities and Markets Authority).

Precizăm faptul că numărul de posturi decis iniţial prin Regulamentul nr. 1/2004 a rămas neschimbat timp de 8 ani, în condiţiile în care, la momentul adoptării lui, România nu era membră a Uniunii Europene. Ulterior aderării, România a fost obligată sa-şi asume toate sarcinile ce decurg din statutul de membru UE.

Activitatea pieţei de capital din România precum şi activitatea C.NV.M. intră sub incidenţa unor directive şi regulamente, deja aprobate sau aflate în faza avansată de negociere, care stabilesc numeroase responsabilităţi suplimentare de supraveghere şi raportare. Printre acestea se numara:

a. Regulamentul (UE) Nr. 236/2012 -privind vânzarea în lipsă şi anumite aspecte ale swapurilor pe riscul de credit, aplicabil direct începând cu data de 1 noiembrie 2012;

b. Regulamentul UE Nr. 648/2012 al Parlamentul European şi al Consiliului din 4 iulie 20 12 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale de tranzacţii;

c.Directiva Omnibus -Art. 6 (1), respectiv art. 6 (18), cu privire la constituirea unui registru al firmelor de investiţii şi, respectiv, a unui registru al sancţiunilor administrative;

d. Directiva 2011 /61 /UE (AIFDM) -privind administratorii fondurilor de investiţii alternative;

e.Directiva 2004/39/CE (MiFID) -Art. 41 privind raportarea instrumentelor suspendate de la tranzacţionare;

f.Directiva (MAD) 2003/6/EC -Art. 16(1) privind schimbul de date privind investigaţiile

Toate aceste activităţi noi necesită mai multe resurse umane la nivelul C.NV.M., în vederea implementării efective a reglementarilor pe termen scurt ~i mediu.

Menţionăm faptul că suplimentarea numărului de posturi nu atrage după sine, în mod automat, şi ocuparea în totalitate a lor. Punerea în practică a acestei opţiuni este decisă la nivelul C.NV.M. ţinând seama de evoluţia contextului financiar şi, în special, de evolutia pieţei de capital din România. Ocuparea acestor posturi se realizează cu respectarea prevederilor legale şi prin încadrarea în aceleaşi prevederi bugetare privind cheltuielile salariale“.

Vom continua în viitor analiza eficienţei CNVM, al cărei personal este plătită din banii uneipieţe tot mai sărace. Acum se cuvine doar obervaţia că puţine dintre toate atribuţiile de mai sus sunt aplicabile, în realitate multe dintre activităţile respective fiind inexistente pe piaţă.

Te-ar mai putea interesa și
Prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Vladimir Putin a recunoscut că apărarea antiaeriană rusă era în acțiune miercuri când aeronava a încercat să aterizeze la Groznîi
Prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Vladimir Putin a recunoscut că apărarea antiaeriană rusă era în acțiune ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze,......
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni europene
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni ...
Ministerul rus de Externe a anunţat sâmbătă că a răspuns noului pachet de sancţiuni ale Uniunii Europene extinzând ...
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat documentele de finanţare pentru ...
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost sâmbătă ...