CE recomandă încheierea procedurii de deficit excesiv împotriva României

Economica.net
29 05. 2013
comisia_europeana_1_42863400_00376800

România a înregistrat un deficit bugetar de 2,9% anul trecut, după standardele UE, iar executivul comunitar estimează o reducere la 2,6% pentru anul în curs şi la 2,4% pentru 2014.

Procedura de deficit excesiv poate conduce la sancţiuni financiare în cazul statelor din zona euro, în timp ce ţările non-euro pot fi pedepsite prin blocarea accesului la fonduri UE.

Ministerul Finanţelor Publice a informat la începutul anului că Ecofin ar putea adopta în mai-iunie decizia finală de abrogare a deficitului excesiv, după confirmarea datelor privind execuţia bugetară şi în funcţie de o analiză privind posibilitatea ca România să aibă o tendinţă clară pe termen mediu de a menţine deficitul sub limita de 3% din PIB.

Executivul comunitar se aşteaptă ca deficitul bugetar al României să rămână sub 3% în perioada prognozată, 2013-2014, după ce România a reuşit să ajungă la 2,9% anul trecut.

Decizia Ecofin privind existenţa deficitului excesiv în cazul României a fost adoptată în iulie 2009. Ea a fost determinată de faptul că România înregistrase în 2008 un deficit de 5,4% din PIB.

În consecinţă, România a trebuit să adopte măsuri severe de scădere a deficitului în domeniul salarizării în sistemul public, schimbări în sistemul de pensii, precum şi alte măsuri menite să reducă dezechilibrele majore reflectate inclusiv în deficiul contului curent extern.