Alegeri europarlamentare 2014: CE recomandă partidelor să propună şi un preşedinte al Comisiei

Comisia Europeană a adoptat o recomandare ca la alegerile europene din 2014 partidele politice din statele membre să specifice clar afilierea la un partid politic european, acestea urmând să înscrie şi candidaţi pentru preşedinţia Comisiei Europene.
Economica.net - vin, 15 mart. 2013, 12:08
Alegeri europarlamentare 2014: CE recomandă partidelor să propună şi un preşedinte al Comisiei

Aceste propuneri sunt menite să prezinte electoratului informaţii mai detaliate cu privire la chestiunile cu miză în contextul alegerilor pentru Parlamentul European de anul viitor, să încurajeze o dezbatere la nivel european şi, în cele din urmă, să genereze o creştere a ratei de participare la votul programat pentru luna mai a anului viitor, informează un comunicat de presă al Comisiei Europene.

De asemenea, Comisia invită statele membre să convină asupra unei date comune, într-o singură zi, pentru aceste alegeri. Până acum, alegerile europene se desfăşurau în statele membre pe parcursul a patru zile.

„Recomandările practice vor contribui la consolidarea vocii poporului în cadrul democraţiei europene şi la transformarea alegerilor europene de anul viitor într-o dezbatere autentică despre viitorul Europei”, a declarat Viviane Reding, vicepreşedinte al CE şi comisar european pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie.

Recomandarea adoptată de Comisia Europeană se bazează pe rezultatele unui nou sondaj Eurobarometru publicat săptămâna aceasta, potrivit căruia 84% din cetăţeni consideră că rata de participare la alegerile europene ar creşte dacă ar exista mai multe informaţii despre impactul UE asupra vieţii lor cotidiene, despre programele partidelor din Parlament şi despre alegeri ca atare.

Un procent de 73% din respondenţi sunt de părere că o mai bună informare cu privire la afilierea politică europeană a candidaţilor ar încuraja cetăţenii să voteze, în timp ce 62% estimează că participarea la vot ar putea fi mai importantă dacă partidele politice ar propune candidaţi la funcţia de preşedinte al Comisiei şi dacă ar exista o singură zi de votare.

Alegerile europene din 2014 vor fi primele alegeri care se vor desfășura în conformitate cu Tratatul de la Lisabona, care consolidează rolul cetăţeanului european de actor politic la nivelul UE. De asemenea, prin acest tratat, Parlamentului European i se conferă mai multe competenţe, consolidându-se totodată rolul său de colegiuitor şi conferindu-i-se responsabilităţi suplimentare: acesta alege preşedintele Comisiei pe baza unei propuneri a Consiliului European, luând în considerare rezultatele alegerilor europene.

Comisia va înainta propunerile sale de modificare a tratatului în timp util pentru a permite adoptarea lor şi desfăşurarea alegerilor europene cu o dezbatere reală despre viitorul Europei, se mai arată în comunicatul CE.

Te-ar mai putea interesa și
Demonstrațiile violente continuă în Irlanda de Nord. Polițiștii au fost atacați pentru a cincea noapte consecutiv
Demonstrațiile violente continuă în Irlanda de Nord. Polițiștii au fost atacați pentru a cincea noapte consecutiv
Poliţia a fost atacată pentru a cincea noapte consecutiv în Irlanda de Nord, într-o aşa-zisă "săptămână a ruşinii" pentru regiune, relatează sâmbătă PA Media şi DPA, relatează......
Wizz Air anunță că, în actuala situație din Orientul Mijlociu, sunt posibile prelungiri ale timpului de zbor pe rutele spre și dinspre Dubai și Abu Dhabi
Wizz Air anunță că, în actuala situație din Orientul Mijlociu, sunt posibile prelungiri ale timpului de zbor pe rutele ...
Transportatorul aerian Wizz Air a transmis atăzi o notificare de presă în care anunță că, din cauza escaladării conflictului ...
Anunț al lui Bolojan despre intrarea României în incapacitate de plată: Nu mai poate fi susținut
Anunț al lui Bolojan despre intrarea României în incapacitate de plată: Nu mai poate fi susținut
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat astăzi că deficitul bugetar mare nu mai poate fi susținut de ...
CNAIR: Lucrările de pe lotul 1 al AO Nord se află într-un stadiu avansat, cei doi constructori din asocierea româno-italiană operând pe sectoare distincte (Video)
CNAIR: Lucrările de pe lotul 1 al AO Nord se află într-un stadiu avansat, cei doi constructori din asocierea româno-italiană ...
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) susţine, într-o postare pe Facebook, că lucrările ...