Ce reduceri vor avea studenţii la biletele de tren
Proiectul, aflat în dezbatere publică, aduce precizări clare referitoare la călătoria elevilor şi studenţilor pe calea ferată: rangul de tren şi clasa la care se acordă reducere la transport, numărul de călătorii şi perioada în care elevii şi studenţii beneficiază de reducerea de 50% la transportul pe calea ferată, cine decontează contravaloarea călătoriilor efectuate de către elevi şi studenţi, scrie Agerpres.
Conform proiectului, elevii din învăţământul obligatoriu şi liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul pe calea ferată şi cu metroul, în tot timpul anului calendaristic. Studenţii beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul pe calea ferată şi cu metroul, în tot timpul anului şcolar, care este cuprins între 1 octombrie şi 30 septembrie.
Cheltuielile aferente acestor reduceri vor fi finanţate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor.
Pentru transportul pe calea ferată şi cu metroul, acordarea de tarife reduse cu 50% se va face şi pe bază de abonamente lunare eliberate elevilor şi studenţilor de către Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători ŤC.F.R. – Călătoriť – S.A.,operatorii de transport feroviar de călători şi de către Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti „Metrorex” S.A.
Eliberarea biletelor de călătorie şi a abonamentelor lunare pentru elevi şi studenţi, cu tarife reduse cu 50%, se face contra cost, în baza carnetelor de elev sau a legitimaţiei de student pentru reducere transport, vizate la zi pentru anul şcolar în curs de către conducătorii instituţiilor de învăţământ.
Pentru studenţi eliberarea legitimaţiilor de călătorie cu reducere 50% din tariful trenurilor interregio se face în baza legitimaţiei de student pentru reducere transport şi a carnetului de cupoane pentru călătoria studenţilor pe calea ferată cu reducere de 50%.
Ministerul Educaţiei Naţionale va asigura tipărirea legitimaţiilor pentru reducere la transport şi a carnetelor de cupoane care se repartizează instituţiilor de învăţământ superior.
Pentru reducerile de tarif acordate elevilor şi studenţilor, potrivit legii, pentru transportul pe calea ferată şi cu metroul, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători ‘C.F.R. – Călători’ – S.A., operatorii de transport feroviar de călători, respectiv Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti ‘Metrorex’ S.A., vor primi lunar din bugetul Ministerului Transporturilor sumele justificate prin deconturi, cu încadrare în bugetul aprobat. În cazul în care bugetul anual aprobat nu permite plata deconturilor în anul fiscal curent, deconturile respective vor fi achitate din bugetul anilor următori.