CE: Restricţiile financiare – ‘necesare’. Libertatea de mişcare a capitalurilor trebuie restabilită

Restricţiile financiare impuse de autorităţile cipriote sunt 'necesare în circumstanţele actuale' dar 'libertatea de mişcare a capitalurilor trebuie restabilită cât mai curând posibil', apreciază Comisia Europeană într-un comunicat dat publicităţii joi.
Economica.net - J, 28 mart. 2013, 10:44
CE: Restricţiile financiare - 'necesare'. Libertatea de mişcare a capitalurilor trebuie restabilită

‘Comisia va supraveghea strâns împreună cu autorităţile cipriote, celelalte state membre, Banca Centrală Europeană (BCE) şi Autoritatea Bancară Europeană (EBA) aplicarea măsurilor de restricţie a mişcării capitalurilor impuse’ în Cipru, se precizează în textul citat. ‘Aceste măsuri restrictive vor rămâne în vigoare 7 zile. CE va monitoriza în continuare situaţia pentru a determina dacă este necesar să se extindă valabilitatea măsurilor sau revizuirea lor’, adaugă executivul comunitar.

CE reaminteşte că, în conformitate cu tratatele europene, statele membre nu pot impune restricţii mişcărilor de capitaluri decât ‘în anumite circumstanţe şi în condiţii stricte, din motive de politică şi de securitate publică’. De asemenea, astfel de măsuri pot fi introduse ‘din motive care ţin de interesul public general’.

Astfel de restricţii pot include zile de închidere a băncilor, limitarea retragerilor, îngheţarea bunurilor, interzicerea lichidării depozitelor la termen, interdicţia unor ordine de plată, restricţionarea în utilizarea cardurilor de credit, de debit şi preplătite sau a altor operaţiune bancare, notează CE.

Situaţia din Cipru răspunde la aceste criterii, dar ‘chiar dacă măsurile restrictive impuse se dovedesc a fi necesare în circumstanţele actuale, libertatea mişcărilor capitalurilor trebuie să fie restabilită cât mai curând posibil în interesul economiei cipriote şi a pieţei interne a UE’, conchide executivul comunitar în comunicatul citat.

Redeschiderea băncilor cipriote, după o perioadă de 12 zile în care acestea au fost închise pentru a împiedica retragerile de capitaluri din statul insular care beneficiază de un plan de asistenţă financiară, este însoţită de restricţii inedite în zona euro, menite să limiteze efectele unei eventuale panici bancare.

Plăţile şi viramentele în străinătate sunt limitate la 5.000 de euro pe lună de persoană, iar persoanele care pleacă din Cipru nu pot avea asupra lor mai mult de 1.000 de euro, conform unui decret ministerial.

Te-ar mai putea interesa și
Mesajul lui Burduja după doi ani de ministeriat la Energie
Mesajul lui Burduja după doi ani de ministeriat la Energie
Sebastian Burduja, care a ocupat doi ani poziția de ministru al Energiei, a vorbit despre cinci lucruri importante care s-au întâmplat în acest timp. Burduja nu va mai fi ministru, postul va......
UniCredit SpA va internaliza afacerea sa de asigurări de viață și aplică pentru statutul de conglomerat financiar
UniCredit SpA va internaliza afacerea sa de asigurări de viață și aplică pentru statutul de conglomerat financiar
UniCredit SpA, a anunțat internalizarea afacerii sale de asigurări de viață și va aplica pentru statutul de conglomerat ...
Aeroportul Băneasa-Aurel Vlaicu va avea un nou terminal de minimum 800 de pasageri și caută terenuri pentru aciziționare sau expropiere
Aeroportul Băneasa-Aurel Vlaicu va avea un nou terminal de minimum 800 de pasageri și caută terenuri pentru aciziționare ...
Aeroportul Internațional București Băneasa - Aurel Vlaicu va avea un nou terminal de procesare pasageri, cu facilitățile ...
Expunerea cronică la lumină artificială poate provoca comportamente care seamănă cu depresia
Expunerea cronică la lumină artificială poate provoca comportamente care seamănă cu depresia
Expunerea cronică la lumina artificială pe timpul nopții poate declanșa comportamente asemănătoare depresiei prin activarea ...