Ce rezerve de gaze naturale are Rusia

Rezervele de gaze naturale estimate în urma unor prospecţiuni în Rusia depăşesc în prezent 50.000 de miliarde de metri cubi, dar pot să se dovedească mult mai mari, a declarat premierul rus Vladimir Putin, informează sâmbătă RIA Novosti.
Economica.net - sâm, 24 mart. 2012, 13:31
Ce rezerve de gaze naturale are Rusia

„Astăzi, rezervele de gaze naturale în urma unor prospecţiuni în Rusia sunt cele mai importante din lume şi depăşesc 50.000 miliarde de metri cubi. În nici o parte a lumii nu există mai mult gaz ca în Rusia, dar asta nu este totul. Dacă ne uităm mai atent şi lucrăm mai mult la ceea ce avem, ar fi mult peste 50.000 de miliarde”, a afirmat şeful guvernului rus, în cursul unei reuniuni consacrate livrărilor de gaze naturale pe pieţele interne şi externe.

Extinderea prospecţiunilor în domeniul zăcămintelor de hidrocarburi rămâne de actualitate. ‘Avem pentru aceasta toate mijloacele, trebuie să facem rezerve pentru viitor, realizând prospecţiuni geologice pe noi teritorii, inclusiv pe platoul continental arctic’, a subliniat Vladimir Putin, preşedintele ales al Rusiei.

Platoul continental arctic conţine un sfert din rezervele mondiale de hidrocarburi. Ţările riverane au dreptul să-l prospecteze şi să exploateze resursele naturale de pe platoul lor continental, menţionează sursa citată.

 

Te-ar mai putea interesa și
Vremea devine instabilă în București în următoarele zile
Vremea devine instabilă în București în următoarele zile
Vremea va deveni instabilă în zona Municipiului Bucureşti pe parcursul următoarelor zile, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza de specialitate publicată......
Telefoanele Motorola Razr 60 Ultra și Edge 60 Pro, lansate în România exclusiv cu oferta Vodafone EasyTech
Telefoanele Motorola Razr 60 Ultra și Edge 60 Pro, lansate în România exclusiv cu oferta Vodafone EasyTech
Vodafone România lansează în exclusivitate în oferta EasyTech noile telefoane Razr 60 Ultra și Edge 60 Pro de la Motorola, ...
Director de fabrică angajat pe salariu de 15.000 de lei „în mână”
Director de fabrică angajat pe salariu de 15.000 de lei „în mână”
NRG Cables angajează director de fabrică în judeţul Mureş. Salariul oferit e de 15.000 de lei net lunar, conform anunţului ...
China îl contrazice pe Trump și spune, din nou, că nu poartă negocieri economice cu SUA
China îl contrazice pe Trump și spune, din nou, că nu poartă negocieri economice cu SUA
China a reafirmat sâmbătă că nu poartă niciun fel de negocieri comerciale cu Statele Unite ale Americii, dezminţind ...