Creştere spectaculoasă de profit la Bursa din București în 2011

Marile speculaţii cu acţiuni de anul trecut au dus la triplarea profitului net, în 2011 faţă de 2010, al companiei Bursa de Valori București SA (BVB),  care administrează piaţa organizată de capital românească. O mare parte din merit o are şi listarea Fondului Proprietatea. Tranzacţiile cu acţiunile acestuia asigură deseori jumătate din sumele care se învârt zilnic la bursă.
Economica.net - vin, 10 feb. 2012, 07:20

Acţiunile BVB s-au scumpit în ultimele cinci luni cu 44% până la 36 de lei /titlu, ducând valoarea de piaţă a companiei care administrează bursa cu acelaşi lume la 276 de milioane de lei (capitalizarea = preţulunei acţiuni x numărul total de acţiuni).

Pe baza rezultatului în creștere din activitatea operațională și din cea financiară la nivelului anului 2011, profitul net a urcat cu 197%, până la 16,96 mil. lei (2010: 5,71 mil.lei).

 

„Înfluenţa cea mai mare asupra rezultatelor financiare a avut-o creşterea activităţii de tranzacţionare pe aproape toate segmentele administrate de către BVB, iar pe plan financiar încasarea dividendelor aferente anilor 2007 şi 2010 de la Depozitarul Central (8,2 milioane lei -n.r.) a impactat rezultatul obţinut”, se spune în raportul pe care conducerea companiei BVB l-a trimis bursei, conform reglementărilor acesteia.

 

Îmbunătățirea indicatorilor de tranzacționare pe aproape toate segmentele operate de BVB a determinat creșterea cu 76% a veniturilor din tranzacționare ale BVB în 2011 la 17,86 mil. lei (2010: 10,17 mil.lei)“, explică oficialii BVB.

 

La nivelul pieței de acțiuni (inclusiv tranzacţiile speciale de tip „deal“) s-au înregistrat tranzacții în valoare de aproape 10,5 miliarde de lei, față de 6,1 miliarde lei în 2010.

Valoarea tranzacțiilor pe piața de acțiuni a BVB a crescut în 2011 cu 72%, în principal, datorită listării Fondului Proprietatea (simbol bursier FP), acțiuni care au generat jumătate din rulajele de pe această piață.

După acțiunile FP, cele mai tranzacționate cinci acțiuni au fost : BRD Groupe Soc Gen (BRD) cu 11% din rulajele totale, urmate de acțiunile a trei societăți de investiții financiare (SIF), SIF Oltenia (SIF5) cu 7%, SIF Transilvania (SIF3), SIF Moldova (SIF2) și de Banca Transilvania (TLV), cu 4% din total fiecare.

 

Ca urmare, BVB a înregistrat în anul 2011 o creștere de peste 21 de ori a profitului operațional până la 6,39 mil. lei (2010: 0,30 mil.lei), în condițiile în care în trimestrul 4 din 2011 rezultatul din activitatea operațională a fost unul negativ în suma de 0,39 mil.lei, față de pierderea de 1,8 mil.lei în aceeași perioadă a anului 2010.

 

Cifra de afaceri a Bursei de Valori București (BVB) a crescut cu 66,4% în 2011 până la 21,73 mil. lei (2010: 13,06 mil.lei) datorită realizării unor venituri mai mari din activitatea de tranzacționare, din înregistrarea de noi participanți, din activitatea de admitere și menținere la tranzacționare a emitenților și din vânzarea de informații bursiere.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian afiliat Jihadului Islamic a anunţat joi moartea a cinci dintre jurnaliştii săi, ucişi într-un atac israelian în Fâşia Gaza, armata israeliană susţinând......
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență ...
Surse guvernamentale azere au confirmat joi în exclusivitate pentru Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat ...
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din ...
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe ...