Ce riscă Nicolas Sarkozy după punerea sa sub acuzare pentru corupţie şi trafic de influenţă
Nicolas Sarkozy, care a petrecut 15 ore în arest, a mai fost pus sub acuzare pentru obţinerea de informaţii prin încălcarea secretului profesional.
Infracţiunea de trafic de influenţă este reglementată de articolul 433-2 din Codul Penal francez. Acest articol vizează ‘solicitarea sau agrearea, în orice moment, direct sau indirect, de oferte, promisiuni, cadouri sau avantaje din partea unor persoane pentru el însuşi sau pentru o altă persoană, pentru a abuza de influenţa sa reală sau presupusă în vederea obţinerii de distincţii de la o autoritate sau administraţie publică, de locuri de muncă, contracte sau orice altă decizie favorabilă’.
Delictul de corupţie activă este prevăzut în articolul 433-1 din Codul Penal francez. Potrivit unuia dintre ziariştii publicaţiei citate, acest delict este ‘stadiul superior al traficului de influenţă’.
În cazul în care este condamnat, Nicolas Sarkozy riscă de asemenea – potrivit unui document publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei francez -, în baza articolului 432-17 din Codul penal, să primească o pedeapsă suplimentară ce prevede decăderea din drepturile civile, interzicerea exercitării unei funcţii publice sau a unei profesii şi excluderea de pe listele electorale pentru o perioadă limitată.
Sarkozy a mai fost pus sub acuzare într-un alt dosar, numit ‘Afacerea Bettencourt’, însă a beneficiat de neînceperea urmării penale.
Avocatul lui Nicolas Sarkozy, Thierry Herzog, şi înaltul magistrat de la Parchetul General al Curţii de Casaţie, Gilbert Azibert, l-au precedat în biroul judecătorilor care le-au adus la cunoştinţă punerea sub acuzare în acest dosar.
Justiţia încearcă să stabilească dacă Nicolas Sarkozy, prin intermediul lui Thierry Herzog, a încercat să obţină informaţii acoperite de secretul profesional într-o decizie aşteptată a Curţii Supreme în afacerea Bettencourt. În schimb, lui Gilbert Azibert i s-ar fi promis o intervenţie pentru a i se obţine un post de prestigiu în Monaco.