Ce rişti dacă foloseşti software piratat
Potrivit Microsoft,care citează un raport al Business Software Alliance, rata de piratare în 2010 a softurilor din România a fost de 64%, iar datele pentru anul 2011 vor fi dispobile abia în acest an. Media europeană a software-ului piratat este de 35%.
Riscuri legale
• Fiind vorba despre fapte de natură penală (infracțiuni), principalul risc legal este atragerea răspunderii penale, cu tot ce înseamnă acest lucru, inclusiv dosar penal, condamnare și cazier. Pedepsele sunt pe măsura infracţiunii şi se aplică în mod diferenţiat, în funcţie de gravitatea infracţiunii şi persoana incriminate.
• Pedeapsa principală în cazul persoanelor juridice o constituie amenda penală, de la 5.000 RON la 600.000 RON, în timp ce pedepsele complementare pot include: dizolvarea persoanei juridice, suspendarea activităţii parţial sau integral pe o perioadă de la 3 luni la 1 an, închiderea unor puncte de lucru pe o perioadă de la 3 luni la 3 ani, interzicerea dreptului de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o perioadă de la 1 la 3 ani, afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare.
• Pentru persoanele fizice (cum ar fi IT manager, administrator, director), este prevăzută pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 4 ani sau amenda penală de până la 30.000 RON.
• De asemenea, în plus faţă de pedepsele de natură penală, legea permite titularului drepturilor încălcate să ceară tragerea la răspundere civilă a persoanelor fizice și juridice implicate într-o situație de piraterie, adică plata de despăgubiri care pot ajunge la triplul preţului maxim al licenţei, în varianta retail.
Riscuri de securitate/economice
• Dacă ar putea părea că o amendă nu afectează în mod esenţial viitorul unei companii, iar un cazier penal nu afectează în mod esenţial viitorul unui manager, e cazul atunci să se reflecteze la securitatea datelor şi a informaţiilor cu care se lucrează zi de zi, dar şi la importanţa utilizării continue, fără întrerupere, a calculatoarelor. Doar software-ul original oferă simultan ambele beneficii: de siguranţă şi de continuitate a unei afaceri. Printre riscurile obţinerii şi utilizării de software piratat, altele decât cele legale, enumerăm.
• Viruşii dau hacker-ilor posibilitatea de a sustrage informaţii de natură financiară şi personală. Numeroase studii, realizate de BSA, IDC sau alte firme terţe, arată că firmele care utilizează software piratat sunt mai vulnerabile atacurilor informatice.
• Recuperarea dintr-un incident cu software infectat cu malware pentru un singur calculator poate depăşi 1.000 USD, iar prejudiciile asociate cu pierderea şi compromiterea datelor se pot ridica până la zeci de mii de dolari per incident. (conform unui studiu realizat de Harrison Group şi dat publicităţii în septembrie 2008).
• „Piraţii software sunt de asemenea implicaţi în crearea de Botnet-uri, care reprezintă armate de computere infectate controlate de infractorii cibernetici şi folosite pentru a întreprinde şi a găzdui activităţi ilegale pe Internet” (conform unui studiu Media Surveillance publicat în octombrie 2009).
• În cazul obținerii software-ului din surse neautorizate, utilizatorul nu mai beneficiază de suport tehnic și upgrades.
• Mai mult, conform legislației românești în vigoare, PC-urile pe care a fost descoperit software fără licență în cursul unei verificări pot fi ridicate ca mijloace de probă sau în vederea confiscării și distrugerii, putându-se astfel ajunge la paralizarea în fapt a activității.
Riscuri de imagine
• Daunele unei crize de imagine provocate de o posibilă condamnare sau chiar simpla verificare a poliţiei sunt inestimabile şi dificil de atenuat în timp. Legislaţia în vigoare permite publicarea hotărârilor de condamnare, iar, în unele cazuri, companiile au fost obligate să publice anunţuri referitoare la încălcarea legislaţiei privind drepturile de autor şi la consecinţele suferite.