Ce rol va avea România în acordul de armistițiu Rusia-Ucraina

Întrunirea CSAT de vineri vine la o zi după Reuniunea pentru Pace şi Securitate de la Paris la care a participat și Ilie Bolojan. La finalul summitului, preşedintele interimar a anunțat că urmează să se formeze un grup de lucru pentru monitorizarea acordulului de 30 de zile de încetare a focului la Marea Neagră, la care România va participa şi continuă sprijinul pentru Ucraina şi întărirea Flancului estic.
Economica.net - vin, 28 mart. 2025, 09:05
Ce rol va avea România în acordul de armistițiu Rusia-Ucraina

„În ceea ce priveşte partea de monitorizare privind acest armistiţiu de 30 de zile la care s-a ajuns, urmează să se formeze un grup de lucru pentru a coopera în vederea monitorizării respectării acestei înţelegeri. În acest sens, întrucât înţelegerea se referă la Marea Neagră, o zonă care este strategică pentru România, pentru că avem investiţii importante, pentru că o bună parte din exporturile noastre se fac pe zona de naval, pentru că portul Constanţa este cel mai important port la Marea Neagră, România va participa la acest grup de lucru şi prin infrastructura pe care o are, radare, drone, Poliţia aeriană, dar şi colaborarea cu Turcia şi Bulgaria pe partea de deminare, vom colabora în aşa fel încât acest acord să fie respectat”, a anunţat preşedintele.

Bolojan a mai precizat că joi, o parte din ţări au anunţat explicit sumele cu care vor contribui suplimentar, iar alte ţări au anunţat că vor intra în proceduri.

„Aproape toate ţările Uniunii Europene, cu excepţia unei ţări sau două ţări, vor respecta, practic, ceea ce s-a stabilit la Consiliul European, şi sumele care revin fiecărui stat au fost, practic, confirmate. Asta nu înseamnă că state care sunt membre ale Uniunii Europene sau nu sunt membre ale Uniunii Europene, dar au fost astăzi prezente aici, sau sunt în legătură cu acest grup de ţări, nu vor acorda sume suplimentare, dar astea sunt deciziile fiecărui stat”, a spus preşedintele interimar, la Paris.

De asemenea, a mai afirmat că este posibil ca în perioada următoare să se discute şi de o creştere numerică a forţelor NATO care sunt pe flancul de est, această decizie urmând să se ia foarte probabil după Summit-ul NATO din iunie.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare producător de lapte din România a crescut prețul cu 23% în T1. Creștere istorică trimestrială pentru business-ul DN AGRAR Group
Cel mai mare producător de lapte din România a crescut prețul cu 23% în T1. Creștere istorică trimestrială pentru ...
DN AGRAR Group, care operează cea mai mare fermă integrată zootehnică din România, a încheiat primul trimestru al anului 2025 cu o cifră de afaceri de 51 milioane lei, un avans de aproximativ......
Club de golf de 60 mil. euro, inaugurat oficial în vecinătatea Bucureștiului. Este „cel mai mare din sud-estul Europei”
Club de golf de 60 mil. euro, inaugurat oficial în vecinătatea Bucureștiului. Este „cel mai mare din sud-estul Europei”
Oficialii National Golf & Country Club au anunțat că „la începutul verii” va fi inaugurat oficial „cel mai mare ...
Gazprom Neft, divizia petrolieră a Gazprom, profit net în scădere cu 42% în primul trimestru
Gazprom Neft, divizia petrolieră a Gazprom, profit net în scădere cu 42% în primul trimestru
Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului rus Gazprom, a raportat miercuri o scădere de 42% a profitului net în primul ...
Top 5 riscuri de securitate în IT și cum să le previi
Top 5 riscuri de securitate în IT și cum să le previi
Probabil că în fiecare zi te conectezi, verifici mailul, urci fișiere în cloud și‑ți continui ziua, însă în spatele ...