CE s-a angajat să vină în maxim o săptămână cu unele soluţii la creşterea preţurilor la energie – Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că, după reuniunea informală a Consiliului European, Comisia Europeană s-a angajat să vină cu unele soluţii cu privire la creşterea preţurilor la energie.
AGERPRES - mie, 06 oct. 2021, 13:28
CE s-a angajat să vină în maxim o săptămână cu unele soluţii la creşterea preţurilor la energie - Iohannis

„Am avut aseară o discuţie informală şi cred că două concluzii sunt foarte importante, care s-au desprins din discuţiile care au durat până târziu în noapte. Prima este legată de felul în care ne vedem noi Uniunea Europeană în politica globală, concluziile sunt bune pentru noi şi importante. S-a subliniat de către toţi importanţa şi relevanţa NATO şi importanţa şi relevanţa şi nevoia de a păstra puternică relaţia transatlantică. Pe de altă parte, am avut o primă discuţie despre preţurile la energie, în special preţurile de electricitate şi am convenit să urgentăm toate demersurile. Comisia s-a angajat şi ne aşteptăm să se ţină de această chestiune, să vină foarte repede, în maxim o săptămână, cu o abordare propusă de Comisie care trebuie să vină cu unele soluţii, fiindcă nu putem să trecem iarna cu preţuri în creştere la electricitate”, a afirmat şeful statului.

El a precizat şi ce vor viza discuţiile de la Summitul UE-Balcanii de Vest, care are loc în Slovenia.

„Astăzi discutăm despre statele din zonă, sunt şase state care toate doresc să devină membre ale Uniunii Europene, sunt chestiuni economice, sunt chestiuni de condiţionalităţi, însă cel mai important lucru aici este că noi, din Uniune, dorim să dăm o perspectivă europeană statelor din Balcanii de Vest, iar aceste state evident că vor să îşi confirme interesul de a deveni state membre şi sunt dispuse să îndeplinească toate condiţiile. Deci astăzi nu mă aştept la discuţii complicate, toată lumea doreşte să înregistrăm progrese în aceste procese de aderare”, a spus Iohannis.

Şeful statului participă, miercuri, la Summitul UE-Balcanii de Vest, care are loc în Slovenia, la Brdo. Marţi, şeful statului a participat la reuniunea informală a Consiliului European, desfăşurată tot la Brdo.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul ETF BET Patria – Tradeville depășește 500 de milioane de lei în active totale și 28.000 de investitori
Fondul ETF BET Patria – Tradeville depășește 500 de milioane de lei în active totale și 28.000 de investitori
Valoarea activelor fondului ETF BET Patria – Tradeville, administrat de SAI Patria Asset Management SA, companie membră a Grupului Patria Bank, a depășit 500 de milioane de lei. Acesta este în......
Bogdan Ivan a anunțat ce sumă s-a strâns în contul Ministerului Energiei din donațiile făcute din salarii de către managerii companiilor de stat. Unde se vor duce banii
Bogdan Ivan a anunțat ce sumă s-a strâns în contul Ministerului Energiei din donațiile făcute din salarii de către ...
Conducerile Nuclearelectrica, Hidroelectrica şi Romgaz au fost de acord să renunţe la o parte din salariu şi să doneze ...
Modernizarea reactorului 1 a centralei de la Cernavodă a obținut acordul de mediu
Modernizarea reactorului 1 a centralei de la Cernavodă a obținut acordul de mediu
Două proiecte esenţiale pentru viitorul energetic al României, modernizarea reactorului 1 de la Cernavodă şi extinderea ...
Trump acordă Rusiei un termen de grație de 50 de zile pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Cu ce amenință președintele american
Trump acordă Rusiei un termen de grație de 50 de zile pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Cu ce amenință președintele ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este "dezamăgit" de omologul său rus Vladimir Putin, ...