Ce salariu trebuie să ai ca să iei un credit ipotecar cu avans de 35%

10 05. 2016
2500_efectivo_pago_0_02888400

Avem deja nouă bănci comerciale care și-au schimbat condițiile de acordare a creditelor ipotecare. La ora actuală, avansul de 15% s-a transformat la fiecare bancă în parte, dintre cele nouă care au schimbat regula, într-un avans de 25%-35%. Perioada pe care se poate întinde rambursarea creditului s-a modificat și ea, la 25 sau 30 de ani (nu excludem apariția variantelor cu 20 de ani), iar dobânzile au crescut în unele cazuri în funcție de profilul clientului, de perioada de rambursarea aleasă.

La toate aceste modificări se adaugă vechile norme de creditare ale fiecărei bănci, aprobate de BNR în funcție de anumite criterii. Astfel, la unele bănci gradul maxim de îndatorare, indiferent de numărul creditelor contractate este de 40%-50%-55% și în cazuri extreme de rare de 60%. Gradul maxim de îndatorare înseamnă că, toate datoriile adunate ale clientului împrumutat (inclusiv coșul zilnic și ratele la credit) nu au cum să depășească procentele de mai sus, pentru ca individului să îi rămână bani și pentru nevoile zilnice.

Luând în calcul toate aceste variabile este foarte greu și uneori pare imposibil ca un client să se mai califice acum pentru un credit ipotecar, afară de Prima Casă. Nu este chiar aşa.

În ciuda avansului mărit, clienții pot recurge ca și până acum la următoarele tertipuri: credit de nevoi personale și credit de nevoi personale cu ipotecă pentru a acoperi valoarea avansului cerut de bancă, sau credit de nevoi personale cu ipotecă, pe un imobil al clientului sau pe imobilul părinților, rudelor, etc. În plus, dacă prognozele BNR, că prețurile pe piața imobiliară vor scădea cu 10%, se vor adeveri, clienții își vor putea diminua avansul exact cu acest procent printr-o supraevaluare a imobilului pe care îl au de cumpărat. Practica este veche și se realizează în tandem cu proprietarul imobilului și cu evaluatorul, dacă este cazul.

În acest context, am apelat la Kiwi Finance și încă două bănci, care au dorit să rămână anonime, pentru a ne putea face calculul pentru achiziția unui imobil, în noile condiții de piață. Rezultatele sunt foarte diferite din cauza normelor proprii fiecărei bănci. Constatăm că pentru achiziția unui apartament sau case în valoare de 65.000 de euro în echivalent lei, inclusiv valoarea avansului necesar pentru obținerea împrumutului, veniturile necesare unei familii cu un copil aflat în întreținere, variază de la 5.500 de lei pe familie la 7.800 de lei net. Există însă și cazul în care, familia respectivă poate avea venituri nete de doar 3.800 de lei și să aducă în garanție imobilul părinților, beneficiind astfel de finanțare de 100%, după cum explică specialiștii brokerului de credite Kiwi Finance.

Aceste calcule sunt orientative, deoarece fiecare bancă are un scoring propriu și fiecare individ obține un anumit scoring în funcție de specificul și individualitatea fiecărei familii sau persoane. De exemplu, la un scoring contează dacă ești sau nu căsătorit, dacă ești femeie sau bărbat, dacă ai serviciu într-o anume grupă de risc, dacă ai sau nu asigurare de viață, sănătate, etc. La scoring se adaugă gradul maxim de îndatorarea pe care BNR l-a permis fiecărei bănci.

Iată câteva exemple de calcule: 

nr

Avans

Val.credit ipotecar

Rata ipotecar

Nevoi pers. garantat

Rata nevoi garantat

Nevoi pers. negarantat

Rata nevoi negarantat

Venit necesar ambele credite

1

Două  ipoteci

292.000 lei

1480 lei

3.800 lei

2

25%-16.250 euro

219.000 lei

1.140 lei

73.000 lei

1.365 lei

73.000 lei

1500 lei

5.000-5.500 lei

3

30%-19.500 euro

204.700 lei

1.070 lei

87.700 lei

1.635 lei

87.700 lei

1.795 lei

5.500 – 6.000 lei

4

35%-22.750 euro

190.000 lei

990 lei

102.000 lei

1.900 lei

102.000 lei

21.000 lei

6.000 – 6.500 lei

5

35%-22.750 euro

190.000 lei

965 lei

102.000 lei

1.897 lei

6.200 lei

6

35%-22.750 euro

193.000 lei

1.413 lei

100.000 lei

2.128 lei

 

7.800 lei

 

Pe scurt:

–          Dacă aveți deja o casă, neipotecată, chiar și în proprietatea părinților, puteți accesa un credit pentru cumpărarea unei locuințe cu venituri de 3.800 de lei net

–          Căutați băncile care solicită cel mai mic avans și au cel mai mare grad de îndatorare (Intesa San Paolo este singura cu avans de 25% și grad de îndatorare de aproximativ 55%)

–          Apelați la brokerii de credite pentru că vă pot oferi mai multe variante. Una dintre ele trebuie să fie croită pe tiparul dvs.