Ce şanse are leul să ajungă la 4 ron/euro. Dar bursa să-şi continue creşterea?
Banca Naţională a României (BNR) a afişat ieri un curs de referinţă de 4,3481 lei/euro, potrivit cu „faza temporară“ identificată de analist.
Leul se apreciase anterior până la 4,32 sub imperiul „fenomenului JP Morgan“. Marea bancă de investiţii americană a surprins piaţa cu anunţul că include titlurile de stat româneşti emise în lei într-un indice propriu, care urmăreşte evoluţia unor astfel de titluri din lume.
Anunţul JP Morgan a fost simptomul unui fenomen mai amplu, potenţat şi de calmarea mediului politic românesc, respectiv de recâştigare a încrederii pieţelor.
Dacă în vară întrebarea era când va ajunge cursul la 5 lei pentru un euro, acum dealerii şi investitorii se întreabă când va ajunge cursul la 4 lei pentru un euro.
„Deşi mizasem pe încă un val final de depreciere a leului înainte de schimbarea pe termen lung a direcţiei, întărirea monedei naţionale ne-a determinat să reevaluăm perspectiva pe acest an“, scrie Dan Rusu, şeful analiştilor casei de brokeraj BT Securities, în raportul primit la redacţia ECONOMICA.NET.
Răsturnarea tendinţei
Aprecierea leului din ultimele săptămâni a răsturnat tendinţa cliclului de depreciere din 2007 încoace, potrivit analistului BT Securities. Dan Rusu a trebuit să se declare mulţumit cu deprecierea maximă de astă vară de până la 4,648 lei/euro la BNR, cu vârfuri de 4,7 lei, aşa cum prevăzuse.
Acum, analistul nu mai aşteaptă „valul final de depreciere“, ci creditează tendinţa de apreciere a monedei naţionale, în acest an, până spre 4 lei /euro.
„Considerăm maxima de vara trecută ca punct de întoarcere pe termen lung în favorea leului“, scrie Dan Rusu în raportul său, fără a sugera altfel decât grafic aprecierea spre 4 lei/euro.
Pentru a coborî atât de jos, leul trebuie să se stabilizeze , mai întâi sub 4,3.
Săptămâna corecţiei la bursă
„Credem într-o evoluţie favorabilă a bursei locale pe termen mediu / lung, dat fiind debutul pozitiv al pieţei în acest an“, scrie Dan Rusu în raportul BT Securities.
BET Fi, cel mai analizat indice al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) pare să fi început, ieri, corecţia despre care raportul BT Securities spune că va coborî indicele eventual până la 26.000 de puncte.
După aceea, va fi reluată prima fază a creşterii, care „trebuie să se încheie, fie acum, pe la 27.300, fie la 29.500 de puncte“.
BET Fi face media ponderată a variaţiilor cotaţiilor celor 5 societăţi de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea (FP). Pentru că aceste fonduri de investiţii au expunere pe aproape tot ce este mai valoros în economia românească, sunt vânate de investitorii străini şi de aceea sunt cele mai căutate pe piaţă.
BET Fi are reputaţia de a anticipa următoarea mişcare pe termen scurt a celorlalte acţiuni de la BVB.
Indicele „a reusit sa treaca de cota 25.000, pe care o dădeam în noiembrie ca relevantă în privinţa evoluţiei acţiunilor în 2013. A fost validat până la urmă şi target-ul de la 27.000 de puncte“, se mai spune în raportul BT Securities.
Analistul a setat un prag de siguranţă la 24.400 puncte, sub care corecţia s-ar putea transforma într-o tendinţă mult mai serioasă.