Ce şanse au leul, euro, aurul şi bursele în săptămâna amânării datoriilor Greciei

Leul şi-a reluat deprecierea, lent. Euro se apreciază timid faţă de dolar, alimentat (luni) de speranţele că liderii europeni vor ajunge la o rezoluţie privind finanţarea datoriilor Greciei. Aurul forţează creşterea pe seama temerilor privind „prăpastia fiscală“ americană. Bursa din Bucureşti stagnează pe o plajă largă, în bătaia vânturilor marilor pieţe.
Adrian N. Ionescu - lun, 19 nov. 2012, 22:04
Ce şanse au leul, euro, aurul şi bursele în săptămâna amânării datoriilor Greciei

Media BNR a cursului monedei naţionale a rămas uşor peste 4,53 lei/euro, într-o piaţă liniştită şi cu volume foarte reduse de tranzacţionare.

 

Leul

Zona de la 4,52 – 4,54 lei / euro funcţionează mai curând ca un suport pentru deprecierea leului. (Explicaţia termenilor tehnici: în capitolul DIDACTICE).

Ascensiunea spre pragul de 4,7 lei / euro, estimată pentru prima jumătate a anului viitor, de un raport mai vechi al BT Securities, rămâne în cărţi.

După intervenţiile de săptămâna trecută, banca centrală preferă doar să îngrădească deprecierea leului plafonând sumele în lei împrumutate băncilor prin licitaţiile repo (răscumpărare de titluri de stat).

Oricum, piaţa se va confrunta cu o rezistenţă împotriva deprecierii la 4,57 lei / euro, fapt de asemenea pervăzut tot de raportul BT Securities din 8 octombrie. Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities Cluj Napoca, nu găseşte oportun să modifice aceste estimări.

În schimb, faţă de dolarul american, „moneda naţională nu a reuşit să îşi menţină tendinţa de apreciere“, astfel încât raportul USD / RON ţinteşte mai sus de (suportul pentru depreciere) de la 3,44 lei / dolar.

Câtă vreme dolarul rămâne sub 3,62 – 3,68 lei, analiza BT Securities rămâne favorabilă leului. Dar ca să confirme această analiză, leul ar trebui să scadă sub 3,48.

Totuşi, dolarul „poate forţa până la 3,62 lei în următoarele trei luni“, mai scrie Dan Rusu, în cel mai recent raportul al său.

 

Euro – dolar

Euro se apreciază faţă de dolar, deocamdată, alimentat de speranţele că liderii europeni vor ajunge la o rezoluţie privind finanţarea datoriilor Greciei.

Paradoxal, perspectiva evitării „prăpastiei fiscale“ americane, ajută şi ea moneda europeană, pentru că ajută mai ales bursele americane, ceea ce transmite un semnal serios şi celor europene, deci şi un stimul pentru nevoia de euro.

Fundamental, însă, euro a ajuns luni la un maxim de 1,2788 dolari, pentru că Joerg Asmussen de la Banca Centrală Europeană a sugerat că liderii Zonei Euro ar trebui să se fie de acord cu o finanţare tampon a datoriilor Greciei pe următorii doi ani, alte măsuri fiind amânate ca atare.

 

Aurul

Preţul metalului preţios este împins din nou în sus, spre pragul de 1.800 de dolari/ uncie (o uncie de aur are 31,1034 grame).

Temerile privind „prăpastia fiscală“ americană nu sunt, însă, suficient de convingătoare. Anliştii de la SSIF Broker Cluj Napoca estimează mai degrabă o evoluţie laterală, pe un termen de până la 6 luni, şi scumpirea pentru un termen mai îndelungat.

Aurul se află pe termen mediu într-o zonă de consolidare încadrată în intervalul de variaţie dintre 1560 şi 1800 de dolari, care face parte din trendul ascendent multianual“, se spune în ultimulraport al SSIF Broker Cluj Napoca.

 

Bursele

Marile pieţe globale au corectat masiv şi negativ, sub imperiul temerilor de „prăpastia fiscală“, care ar putea duce la o nouă recesiune (vezi rapoartele ataşate).

Totuşi, este vorba mai degrabă de prudenţă, fapt demonstrat mai ales de continuarea evoluţiei pe canale laterale (stagnare între anumite praguri) a indicilor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Temerile menţionate mai sus l-au făcut pe analistul de la BT Securities să identifice un scenariu de rezervă, care prevede şi acesta reluarea creşterii, dar, eventual, după atingerea unui minim inferior suportului considerat anterior.

Astfel, indicele BET Fi, cel mai nervos şi mai analizat indice al BVB, ar putea scădea până la 21.800 de puncte, înainte ca să încerce din nou să ajungă la 25.000.

Scenariul favorit al BT Securities rămâne cel vechi: suport pentru creştere la 22.700. Noutatea este că acest a fost flexibilizat. Avem acum o zonă suport între 22.500 şi 22.800 de puncte.

„În orice caz, ambele scenarii prevăd, mai devreme sau mai târziu, reluarea creşterilor dincolo de maxima din septembrie“, de peste 24.000, se mai spune în raportul BT Securities.

În acesta ca şi în cel al SSIF Broker Cluj Napoca, pot fi consultate perspectivele celor mai mari burse ale lumii, ca şi a celor mai importante companii de la acestea şi de la BVB.

 

Te-ar mai putea interesa și
Anunț pentru toți clienții Electrica Furnizare, notificare trimisă. Ce se întâmplă cu prețurile din facturi
Anunț pentru toți clienții Electrica Furnizare, notificare trimisă. Ce se întâmplă cu prețurile din facturi
Electrica Furnizare, unul dintre cei mai mari furnizori de energie electrică din România, trimite notificări clienților legate de terminarea perioadei în care se vor plări prețurile plafonate....
Lenovo lansează noua ofertă de soluții de securitate ThinkShield Solutions, destinat protecției IMM-urilor și școlilor
Lenovo lansează noua ofertă de soluții de securitate ThinkShield Solutions, destinat protecției IMM-urilor și școlilor
Lenovo a lansat ThinkShield Solutions, o ofertă de securitate concepută să asigure protecția întreprinderilor mici și ...
Alexandru Nazare (BNR): Ne aşteaptă pentru cel puțin 18 luni o perioadă dificilă și chiar foarte dificilă
Alexandru Nazare (BNR): Ne aşteaptă pentru cel puțin 18 luni o perioadă dificilă și chiar foarte dificilă
Rezolvarea problemelor de deficit trebuie să fie parte a unui plan de relansare economică a României şi ne aşteaptă ...
Christine Lagarde dezminte că vrea să plece din fruntea BCE pentru a se alătura Forumului Economic de la Davos
Christine Lagarde dezminte că vrea să plece din fruntea BCE pentru a se alătura Forumului Economic de la Davos
Christine Lagarde a spus joi că este hotărâtă să îşi ducă la capăt mandatul de preşedinte al Băncii Centrale Europene ...