Ce şanse de creştere au euro, aurul şi acţiunile bursiere în această săptămână

Săptămâna a început ca una a corecţiilor negative, pieţele financiare dând dreptate estimărilor  analiştilor din casele de brokeraj româneşti. Criza datoriilor europene a oprit, deocamdată aprecierea monedei europene la 1,32 euro /dolari. Jucătorii pe aur vor lua decizi decisive privind alura preţurilor. Acţiunile par să-şi fi epuizat şi ele combustibilul pentru o vreme.
Adrian N. Ionescu - lun, 30 ian. 2012, 13:10

Pragurile  esenţiale pentru evoluţia monedei europene sunt:

1,322 dolari / euro, pragul care s-a opus  cu succes aprecierii din ultimele două săptămâni (sau rezistenţa, vezi DIDACTICE) şi care va fi relativ greu de depăşit pentru ca scumpirea să continue şi

1,3 dolari / euro, care a fost pragul suport sub care deprecierea este puţin probabil să coboare.

 

„Având în vedere că moneda europeană a ajuns aşa sus fără să ia o cât de mică pauză, sunt şanse destul de mari ca valul curent de creştere să se incheie aici, la 1,322. Acest lucru implică reacţii negative temporare în această zonă, poate până la 1,3 – în orice caz nu foarte agresive“, a scris Dan Rusu, şeful analiştilor casei de brokeraj BT Securities, în raportul său săptămânal, emis azi dimineaţă.

 

După corecţiile negative, însă, ar putea urma o nouă etapă de apreciere a monedei unice până la 1,34 dolari („cel puţin“, spun estimările BT Securities, care nu pariază şi pe anumite rezultate ale diferitelor negocieri europene). La ora redactării acestui text cotaţia euro era 1,3127 dolari.

 

Aurul

 

Aurul pare să fi declanşat un scenariu ascendent pe termen scurt pentru că a străpuns pragul de la 1.675 de dolari / uncie, care se opunea scumpirii, potrivit analizei de SSIF Broker Cluj Napoca, de acum câteva zile când metalul preţios era încă sub 1700 de dolari.

 

Teama de eventualele rezultate nesatisfăcătoare ale negocierilor dintre Grecia şi creditorii săi au inflamat iarăşi cotaţiile. Veştile din această seară sunt cruciale, inclusiv dacă liderii politicienilor europeni au fost convingători cu Fondul European de Stabilitate. Şi vom afla şi dacă victoria împotriva pragului de la 1.675 dolari n-a fost decât un foc de paie.

 

Până atunci, pe termen lung trebuie să acordăm credit scenariului principal descendent din raportul analiştilor de la SSIF Broker. Acum uncia de aur costă încă 1.722 de dolari. O uncie are 31,1034 grame.

 

Bursele

 

Dintre indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB), raportul BT Securities nu analizează decât pe cel mai nervos, BET Fi, care face media ponderată a variaţiilor cotaţiilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi al Fondului Proprietatea. Toate şase sunt mari fonduri de investiţii cu plasamente, practic, în toată economia românească şi investitorilor străini le vine maiuşor să o „cumpere“ prin intermediul lor (vezi capitolul DIDACTICE, pentru alte explicaţii şi definiţii).

 

BET Fi se află la prima pauză din tendinţa de creştere declanşată de intrarea în vigoare a legii care a ridicat de la 1 la 5% pragul maxim de deţinere de acţiuni ale SIF-urilor.

 

„SIF-urile au trecut lejer de pragul de la 21.500 de puncte, încheind săptămâna în proximitatea obiectivului de la 23.000“, spune Dan Rusu de la BT Securities, care nu exclue ca, pe termen mediu, indicele să forţeze chiar trecerea peste 23,000.

 

Totusi, analistul clujean nu mizează pe acest raliu, „cel puţin nu fără să vedem mai întâi ceva corecţii. Suportul minor a fost desemnat la 21.000 de puncte“, adică aici ar mai fi un obstacol înainte ca, eventual, la nivelul de 19,000 să se confirme o nouă tendinţă negativă.

 

Mai multe detalii despre evoluţiile probabile ale acţiunilor celormai căutate de la Bursa de Valori Bucureşti în raportul SSIF Broker, iar despre indicele DAX al Bursei din Frankfurt şi DJIA al Bursei din New York şi în raportul BT Securities.

 

„DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

 

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

 

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

Te-ar mai putea interesa și
China investighează importurile de carne de vită
China investighează importurile de carne de vită
China a început o investigaţie privind importurile de carne de vită din perioada 1 ianuarie 2019 - 30 iunie 2024, pentru a decide dacă livrările din străinătate afectează sectorul intern, a......
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Într-un moment istoric pentru ecosistemul Solana, proiectul Solaxy a strâns peste 3 milioane de dolari în doar trei zile ...
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux, producător de aparate electrocasnice cu sediul în Suedia, a obținut un împrumut de 200 de milioane de euro ...
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Magazinele și automatele comerciale nu vor mai fi obligate să emită bon fiscal pentru tranzacțiile cu cardul potrivit ...