Ce şanse de creştere au euro, aurul şi bursele în săptămâna promisiunilor Americii

Leul este în mare pericol de depreciere faţă de euro, până dincolo de pragul 4,4 lei/euro. Leul nu beneficiază de faptul că moneda europeană va face tot mai greu faţă ofensivei pe termen lung a dolarului, potrivit analiştilor. Deprecierea aurului s-a oprit la 1.650 dolari /uncie şi o previziune UBS îl vede cu 100 de dolari mai jos. Bursa de la Bucureşti suferă pentru că marile burse se sperie de propriile creşteri.
Adrian N. Ionescu - lun, 19 mart. 2012, 16:01
Ce şanse de creştere au euro, aurul şi bursele în săptămâna promisiunilor Americii

Problema este că, în timp ce marile burse ale lumii au ajuns la performanţe comparabile cu cele de dinainte acrizei, Bursa de Valori Bucureşti (BVB), nu îşi îndeplineşte nici aşteptările de a urca spre maximele de acum doi ani.

Sunt de văzut, mai întâi, opiniile analiştilor despre evoluţiile valutare.

 

Leul şi marile valute

Pieţele contractelor la termen (futures), care pariază pe o putere tot mai mare a monedei americane, se află în cel mai îndelungat raliu de creştere a monedei americane din 1999 încoace. „Este un semn că pieţele prevăd că Statele Unite îşi vor asuma din nou rolul de motor al creşterii economice globale“, scrie Bloomberg.

În acest context, deprecierea leului are toate şansele să continue până la 4,405, sau chiar 4,465 lei/euro, potrivit raportului săptămânal al casei de brokeraj clujene BT Securities.

„Euro a mişcat săptămâna trecută faţă de leu mai mult decât în ultimele două luni de stabilizare“ şi a depăşit rezistenţa secundară de la 4,38lei / euro, „fără s-o facă decisiv“, obervă Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities, în raportul său săptămânal.

Raportul BT Securities păstreză „şi obiectivele agresive pe termen lung de peste 4,5 lei/euro, însă până acolo se mai pot întâmpla multe“.

Pe pieţele externe euro are probleme să treacă de rezistenţa de la 1,319 dolari/euro, dar ar putea să-şi rezolve problemele până când semnele citate mai sus vor marca decisiv piaţa.

„Abia dacă piaţa bate nivelul de 1,319, vom conchide că euro şi-a reluat tendinţa de apreciere faţă de dolarul american şi că se îndreaptă spre 1,357 euro/dolar“, spune raportul BT Securities.

 

Aurul

Prognoza de săptămâna trecută s-a adeverit, aurul se vinde cu puţin peste 1.650 dolari / uncie (o uncie de aur are 31,1034 grame), cu sau fără încetinirea economiei chineze, care era factorul negativ principal săptămâna trecută.

Analiştii de la UBS au redus prognoza pe o lună la 1.550 dolari pe uncie, iar ţinta pe trei luni a fost coborâtă la 1.600 de dolari.

„Cotaţia aurului se menţine pe termen scurt în intervalul de consolidare între 1.618 – 1.720 de dolari. Tendinţa principală rămâne ascendent pe termen lung“, cred analiştii de la casa de brokeraj SSIF Broker Cluj Napoca.

Analiştii clujeni consideră că minimul din 1.550 de dolari este „un punct de final pentru mişcarea descendentă actual. „Suntem atât de aproape de suportul (prag de suport pentru creştere, n.r.)de la 1.618 dolari / uncie“ (v. Capitolul DIDACTICE).

 

Bursa din Bucureşti

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) se află sub ameninţarea modificării sentimentului pe marile pieţe externe, cam speriate de creşterile din acest an, acceptate fără a se căuta acoperirile economice fundamentale.

Indicele BET FI, cel mai analizat indice de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), „a coborât la o zonă de suport importantă, 24.000-23.000 de puncte, şi a început să dea semne de stabilizare săptămâna trecută“, spune Dan Rusu în raportul săptămânal al BT Securities.

„Corecţia ar trebui să se limiteze la acest nivel“. Retragerile de preţuri de săptămâna trecută ale indicelui BET Fi par că modifică alura tendinţei principale, abia confirmată. „Dincolo de actualele corecţii, ne menţinem perspectiva pozitivă, anticipand un nou val de creştere care să propulseze piaţa până la 29.000-31.000 de puncte“, spune analistul de la BT Securities . Dar, deocamdată să trecem de 27.000. Probabil că nu mâine.

La rândul lor, analiştii de la SSIF Broker cred că „scăderile de săptămâna trecută nu vor genera semnale descendente pe termen mediu sau lung“ şi văd un suport solid la 23.350 de puncte.

 

Marile burse

Piaţa noastră este departe de a fi recuperat pierderile crizei, aşa cum au făcut-o marile pieţe externe.

Şi o va face, dar rămâne de văzut cât va dura până atunci, căci investitorii străinii, care fac piaţa şi la Bucureşti, nu aplică standarde duble. Nu sunt pesimişti la ei, aşa cum ar putea începe să devină, şi optimişti la noi.

Cel mai urmărit indice din lume, DJIA al bursei din New York, se află în retragere de la  13.250 de puncte.

„Deşi gradul de optimism de pe piaţa americană a ajuns la extreme ce preced, de regulă, inversări de trend, nu avem încă semnale negative propriu-zise şi creşterea poate continua până la 13,600“, spune Raportul BT Securities.

Totuşi analiştii de la BT Securities ne propun să fim precauţi şi să urmărim cât de bine rezistă suportul de la 12.900 de puncte. Eventuala testare a acestuia ar constitui un prim semn de înrăutaţire a situaţiei“.

Cel mai urmărit indice european, DAX, al bursei din Frankfurt, a înregistrat o nouă serie de maxime, dar „problema este că a trecut cam uşor prin zona de bifurcaţie identificată la 6.950 de puncte, iar acum forţeaza şi rezistenţa 7.150-7.200“, spune raportul BT Securities.

Această tendinţă de creştere „este deja matură şi destul de aproape de capăt. Dacă nu se poticneşte aici,

atunci probabil ca se va opri la 7.400 de puncte“. Abia după o fază serioasă de scăderi vom şti sigur dacă avem de face cu continuarea tendinţei de creştere, conchide raportul BT Securities.

Pe de altă parte, raportul SSIF Broker explică reperele previzibile ale celor mai tranzacţionate acţiuni de la BVB: Fondul Proprietatea, SIF-urile, Petrom şi băncile.

DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

Te-ar mai putea interesa și
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 cu 100.000 de......
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ...