CE se declară de acord cu ajutoarele publice pentru centralele electrice de rezervă
‘Intervenţia publică trebuie să le permită cetăţenilor şi întreprinderilor noastre o aprovizionare energetică fiabilă la un cost abordabil’, a explicat comisarul european pentru energie, Günther Oettinger, într-un comunicat.
‘Chiar atunci când soarele nu străluceşte şi vântul nu suflă, trebuie produsă energie electrică în cantităţi suficiente pentru a acoperi necesarul de furnizare către consumatori şi a menţine reţeaua stabilă’, a adăugat el.
Mai multe state membre au solicitat să li se permită să finanţeze capacităţi de rezervă, de exemplu prin finanţarea unor centrale electrice pe cărbune sau gaz suficient de flexibile pentru a putea fi puse în funcţiune sau oprite în funcţie de necesităţi.
‘Capacităţile de rezervă trebuie concepute într-o perspectivă europeană şi nu axate doar pe piaţa naţională’, a precizat comisarul european pentru energie.
Înainte de a decide asupra acestor capacităţi, guvernele trebuie însă să analizeze mai întâi cauzele pentru care nu este generată suficientă energie electrică, eliminând orice distorsiuni de piaţă care ar putea împiedica investiţiile în dezvoltarea acestei capacităţi de producţie, precum preţurile reglementate sau subvenţiile mari pentru sectorul energiei regenerabile.
Citeste si: Frână la eoliene: Guvernul limitează capacitatea turbinelor care primesc certificate verzi în 2013
Guvernele ar trebui să se asigure că producătorii de energie regenerabilă reacţionează la semnalele pieţei şi promovează flexibilitatea în ceea ce priveşte cererea, promovând de exemplu tarife diferite pentru consumatori în consumul de energie în alte momente decât orele de vârf.
CE a recunoscut necesitatea de a reanaliza politica de susţinere publică pentru sectoarele solar şi eolian, după ce cele mai mari zece grupuri energetice din UE, cu sediile în Franţa, Italia, Germania, Suedia, Spania, Olanda şi Cehia, au cerut luna trecută stoparea subvenţiilor publice pentru aceste surse de energie.
În propunere se vorbeşte despre o ‘suprimare progresivă a tarifelor de cumpărare’, care constituie forma de susţinere publică a energiilor regenerabile, dar guvernele sunt avertizate să nu modifice neanunţat sau retroactiv regimul de susţinere a energiilor regenerabile. Aşteptările legitime ale investitorilor privind rentabilitatea actualelor investiţii trebuie respectate, notează CE.
În liniile directoare privind intervenţiile publice ale statului în piaţa energiei se menţionează că schemele de sprijin financiar pentru regenerabile trebuie să fie flexibile şi să răspundă scăderii costurilor de producţie. De asemenea, statele membre ar trebui să-şi coordoneze mai bine strategiile privind energiile regenerabile pentru a menţine preţurile scăzute la consumatori.
Citeste si: Taxă nouă pe stâlpi, parcări şi baraje. Vor fi impozitate suplimentar Transelectrica, Transgaz, Romgaz