Ce se întâmplă cu băncile greceşti din România? Piraeus Bank neagă existenţa unor negocieri. NBG şi Eurobank mai discută

19 04. 2016
bancgr_00930700

Surse din mediul financiar bancar intern și internațional vorbesc de circa patru luni despre posibilitatea ca cele două bănci elene să negocieze o fuziune între cele două subsidiare ale lor din România. Mai mult chiar, la ultima ședință a Asociației Române a Băncilor, când președintele executiv al Băncii Românești, Ioannis Kougionas și președintele Bancpost, Mihai Bogza, s-au nimerit să stea alături, participanții au glumit spunând că “iată fuziunea este aproape gata”. Dar discuții de acest gen au mai fost fără a fi însă finalizate. Până acum.

Nici o bancă din România nu poate fuziona sau nu poate fi preluată de altă bancă decât cu acordul acționarului majoritar, banca mamă din Grecia. O fuziune pe plan local, nenegociată la Atena, ar implica intrarea băncilor locale în mecanismul de rezoluție administrat de BNR. Din informațiile pe care le avem, nici o banca nu a intrat încă în mecanism de rezoluție la BNR.

Piraeus Bank, banca aflată într-un proces de restructurare neagă orice fel de implicare în negocieri de fuziune sau preluare a Băncii Româneşti. “Nu am discutat niciodată cu National Bank of Greece despre operațiunile din România și nici nu avem în plan acest lucru. Prioritatea noastra este acum sprijinirea subsidiarei din România pentru a își îmbunătăți operațiunile, spre beneficiul clienților și băncii dar și pentru a contribui în continuare la dezvoltarea economică a țării”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Constantinos Loizides, Head of International Banking Operations din Centrala Piraeus Bank Grecia.

ECONOMICA.NET a solicitat Piraeus Bank Grecia un punct de vedere în contextul în care publicaţia profit.ro a publicat informaţia că în aceste zile se discută despre o posibilă fuziune între Piraeus şi Banca Românească.

National Bank of Greece (NBG) a pierdut pozitia de cea mai mare banca din Grecia în funcție de active, pentru prima oara în istoria de 175 de ani a băncii, în favoarea Piraeus Bank, relata Bloomberg pe 15 martie 2016.

Sectorul bancar elen a fost recapitalizat în urmă cu numai patru luni, când a primit fonduri de 14 miliarde de euro, cu scopul de a stabiliza economia. Prima rundă de discuții dintre creditorii externi și guvernul de la Atena, parte a primei evaluări din cadrul celui de-al treilea program de ajutor pentru statul elen, s-a încheiat fără un acord. La sfârșitul săptămânii trecute, Bloomberg relata că majoritatea băncilor elene se află în pragul unei schimbări totale a managementului.