Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 26.10.2018
Euro începe ziua la 4,66 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR. Moneda europeană a atins cea mai ridicată valoare din istorie în faţa leului pe 21 iunie 2018: 4,6695 lei/euro.
Băncile comerciale au anunţat pe 26 octombrie cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,68 lei şi 4,73 lei.
Dolarul creşte la 4,10 lei, faţă de 4,08 lei, cursul anunţat ieri de BNR când a atins cea mai ridicată valoare din 17 august. Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,6620 lei/euro, 4,0857 lei/dolar, 4,0932 lei/franc elveţian.
ROBOR la trei luni a scăzut la 3,38%, faţă de 3,39%, nivelul de ieri când a atins cea mai ridicată valoare din 6 august 2018. Vineri, ROBOR la trei luni era cotat la 3,28%, iar de luni a crescut de la 3,30%, în fiecare zi, până la 3,39%.
ROBOR la şase luni a rămas la 3,58%, valoare egală cu cea de ieri când a atins cea mai ridicată valoare din 5 martie 2014 (3,61%). Primele patru bănci din sistemul bancar lucrează cu dobânzi legate de indicele de referinţă Robor la 6 luni.
Aurul a fost cotat la 161,9311 lei pentru un gram, în uşoară creştere faţă de cotaţia precedentă şi atinge cea mai ridicată valoare din 25 iunie 2018.