Ce se întâmplă cu leul pe piaţa interbancară: Francul creşte peste maximul ultimelor trei luni atins ieri la cursul BNR
Francul elveţian creşte până la 4,32 lei, peste recordul ultimelor trei luni atins ieri la referinţa BNR. Mai precis, cursul oficial a fost de 4,3102 lei. Francul nu a mai atins o valoare atât de ridicată din 28 ianuarie 2015 când BNR a anunţat un curs de 4,3632 lei/franc elveţian.
Criza francului elveţian a început pe 15 ianuarie când moneda a crescut de la 3,7415 lei (14 ianuarie), la 4,3287 lei. Maximul istoric al francului în faţa leului – 4,5817 lei – a fost atins pe 23 ianuarie.
Euro a atins ieri maximul ultimei luni după ce a crescut de la 4,41 lei, la 4,43 lei, într-o singură şedinţă. Moneda europeană nu a mai atins o valoare atât de ridicată în faţa leului din 18 martie 2015 când banca centrală a anunţat un curs de 4,4459 lei/euro.
Dolarul creşte şi în această dimineaţă până la 4,13 lei. Ieri, moneda americană a crescut de la 4,07, la 4,12 lei.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,4345 lei/euro, 4,3102 lei/franc elveţian şi 4,1234 lei/dolar.